29.03.2023 00:09
Victorie categorică la baschet
Galerie foto
* Returul se joacă mâine, la București, de la ora 15:00.
CSM Târgoviște a început duminică aventura din play-out-ul Ligii Naționale de Baschet Feminin. Echipa pregătită de Cătălin Tănase a evoluat duminică, în sala „Ioan Valerian”, în compania formației Sportul Studențesc. Meciul a fost câștigat fără probleme de formația târgovișteană, care s-a impus fără probleme, în toate cele patru sferturi. Primul act al jocului a fost câștigat de CSM Târgoviște cu 29-14, pentru ca în sfertul doi scorul să fie 13-7.
Echipa dâmbovițeană a continuat să domine meciul și s-a impus în sfertul trei cu 23-8, pentru ca mai apoi, ultima parte să fie câștigată cu 24-6. Scorul final a fost 89-35, iar formația târgovișteană a oferit și cea mai bună marcatoare a partidei, pe Alina Savu, cu 26 de puncte. Pentru Sportul, cele mai multe puncte, 11, au fost reușite de Pușcașu. Returul se joacă mâine, la București, de la ora 15.00.
CSM Târgoviște-Sportul Studențesc 89-35(29-14; 13-7; 23-8; 24-6)
Târgoviște: Dobă (4), Savu (26), Badi (12), Stoenescu (18), Ivan (15), Spineanu (5), Rizea (6), Neagu (2), Mihai (1). Antrenor: Cătălin Tănase.
Sportul: Sîrbu (7), Preda (5), Pavel (5), Pușcașu (11), Bostan (4), Stratulat (3). Antrenor: Veljko Perovic.
Cosmin Sava