24.11.2021 00:20

Un moment de răscruce politică

Un moment de răscruce politică
Galerie foto

Cred că ne aflăm într-un moment de răscruce în viața politică a Românabsurdistanului. Cum de la demiterea unui guvern de două cepe degerate, rectific, de trei (PNL - USR/PLUS - UDMR) și care a fost condus de unul Cîțu, zis și Mîțu de Ion Cristoiu -  a nu se confunda cu regretatul interpret de muzică populară Mîțu din plaiul Mehedinților – a trecut ceva timp, prin forța împrejurărilor noi, românii, din ce în ce mai amărâți și mai disperați, am fost martorii unui joc penibil de-a face un guvern de dreapta-stânga, sau de stânga-dreapta, luați-o cum vă vine mai bine, pentru că așa a fost pohta ce-a pohtit-o herr prezident Klaus Werner Iohannis, care și-a călcat apăsat pe suflet, dar nu, hai să fim cinstiți până la capăt, spre salvarea României, ci a lui însuși.

Știți, frica păzește pepenii. Iar în cazul neamțului de la Sibiu, în care acum șapte ani românii și-au pus speranța, și și-au mai pus-o și acum un an și ceva, neavând, e drept, o alternativă electorală viabilă, s-au trezit că, vorba aia populară, și-au pus-o în cui, adică de două ori au fost păcăliți, pentru că – așa cum am mai precizat – groaza de suspendare l-a determinat să ceară ferm peneliștilor săi să bată palma cu... „ciuma roșie”. Ok, am înțeles despre ce este vorba, dar îmi este greu să înțeleg, și nu numai mie, de ce „ciuma roșie”, iertați-mă, PSD, a intrat în jocul lui Iohannis, ceea ce l-ar putea costa amarnic la alegerile din 2024.

Staff-ul partidului a motivat că a făcut-o pentru scoaterea României din dezastruoasele crize care au cuprins-o ca într-o menghină letală, numai că negocierile purtate cu mai-marii din PNL au arătat a târguială de tejghea, ceea ce i-a oripilat și pe alegătorii de dreapta, și pe ăia de stânga, în general pe toți românii. Totuși, PSD i-a umilit pe peneliști. A nu se uita urletul lui Rareș Bogdan: „Marcel, nu ne omorî!”. Aoleo! Oricum, crâncena bătălie pe ministere ne-a spus, pentru a nuștiucâta oară, că nu interesul național contează la politicieni, nici la cei cu trandafiri, nici la cei cu săgeata în arc, ci banii ministerelor sunt tentanți pentru ambele tabere. Și atunci, ’geaba Guvern, că tot într-o disperare o s-o ducem!

 

 

 

George Coandă