23.07.2021 00:21

Turismul post-pandemie în județul Dâmbovița

Turismul post-pandemie în județul Dâmbovița
Galerie foto

❚ Față de anul precedent, numărul turiștilor este în continuă creștere, însă nu se poate compara cu anul 2019 când Complexul Muzeal Național ,,Curtea Domnească” a avut parte de cel mai mare număr de vizitatori de aproximativ 360 000

 

ȘTEFAN KHALIL


Turismul post-pandemie prezintă un număr în continuă creștere pentru vizitatorii Complexului Muzeal Național ,,Curtea Domnească”, conform spuselor directorului instituției, Ovidiu Cîrstina. Până în acest moment, anul 2021 a adus 102-258 de excursioniști. În topul preferințelor de vizitat au rămas Peștera Ialomiței și Curtea Domnească din Târgoviște, chiar dacă turiștii se pot bucura de o zonă limitată din aceasta din cauza lucrărilor de restaurare a Turnului Chindiei și cele trei biserici, Biserica Mare, Biserica Paraclis și Biserica Sfânta Vineri. Față de anul precedent, numărul turiștilor este în continuă creștere, însă nu se poate compara cu anul 2019 când Complexul Muzeal Național ,,Curtea Domnească” a avut parte de cel mai mare număr de vizitatori de aproximativ 360 000. În continuare se urmărește dezvoltarea turismului pe plan muzeistic în județul Dâmbovița, investinduse în continuare în cultură prin noi proiecte aprobate de Consiliul Județean. „De la începutul anului și până în prezent Complexul Muzeal Național ,,Curtea Domnească” a înregistrat 102 258 de vizitatori. Rămâne în continuare în preferința vizitatorilor două puncte turistice de atracție, Peștera Ialomiței și Curtea domnească din Târgoviște, în ciuda faptului că este parțial închisă publicului pentru realizarea lucrărilor de restaurare a, Turnului Chindiei și cele trei biserici, Biserica Mare, Biserica Paraclis și Biserica Sfânta Vineri. Față de anii precedenți, dacă e sa luăm în calcul anul 2020 cu probleme sanitare destul de importante și grave, sunt sigur că numărul vizitatorilor este în creștere, însă nu același lucru putem spune, dacă estre să facem referire la anul 2019 când Complexul Muzeal Național ,,Curtea Domnească” a atins cea mai importantă cotă de 360 000 de vizitatori. Sigur că lucrurile par să revină la normal, nu este același număr de vizitatori pe care îl aveam în anii trecuți, dar având în vedere faptul că se fac unele investiții aici, la Târgoviște, aprobate de Consiliul Județean... vor duce la dezvoltarea turismului în segmentul muzeal din județul Dâmbovița”, a precizat managerul Complexului Muzeal Național ,,Curtea Domnească” din Târgoviște, Ovidiu Cîrstina.