10.06.2021 00:13

Toate localitățile au o rată de infectare sub 1 la mie

Toate localitățile au o rată de infectare sub 1 la mie
Galerie foto

❚ Cel mai mare indice se regăsește în Dărmănești – 0.86, Cornățelu – 0.71 și Vișinești – 0.58. Restul localităților au 0.50 sau sub acest indice

 

ȘTEFAN KHALIL


Potrivit ultimelor date furnizate de Instituția Prefectului Dâmbovița, toate localitățile din județ au o rată de infectare de sub 1000, raportat la numărul de locuitori. Cel mai mare indice se regăsește în Dărmănești – 0.86, Cornățelu – 0.71 și Vișinești – 0.58. Restul localităților au 0.50 sau sub acest indice. O altă veste bună este că, în urma testelor efectuate la nivel județean, față de ultima raportare, au fost înregistrate doar trei cazuri de infectare cu SARS – COV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior test pozitiv. Situația la data de 09.06.2021, din județul Dâmbovița, este următoarea: • Persoane testate de la începutul pandemiei: 56.269 • Persoane confirmate cu COVID-19: 22.478 (3 persoane astăzi)• Persoane vindecate, în total: 21.604 • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 825• Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 479 • Persoane aflate în carantină instituționalizată: 0• Persoane aflate în izolare la domiciliu: 30 • Persoane aflate în izolare instituționalizată (internate în spital): 16 dintre care 1 persoană la ATI.• Incidența înregistrată în ultimele 14 zile, la nivel județean: 0,1