18.11.2021 00:14

Târgoviște, un oraș curat, înainte de toate

Târgoviște, un oraș curat, înainte de toate
Galerie foto

În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a felicitat conducerea Direcției de Salubritate Târgoviște pentru faptul că echipele din cadrul instituției sunt mereu la datorie. Acesta a punctat faptul că de când Dănuț Badea este directorul Direcției de Salubritate, municipiul Târgoviște este în permanență curat, chiar și în zonele periferice. Tot primarul declara că și datorită serviciilor Direcției de Salubritate, unde funcționează comandamentul de iarnă, municipalitatea târgovișteană nu este prinsă niciodată pe picior greșit de prima ninsoare.

„De fiecare dată ne-am putut baza pe activitatea Direcției de Salubritate”

,,Vreau să mulțumesc Direcției de Salubritate Târgoviște faptul că de fiecare dată echipele din cadrul instituției sunt la datorie, sunt pregătite și de fiecare dată ne-am putut baza pe ceea ce înseamnă activitatea Direcției de Salubritate, nu numai pe deszăpezire, dar în general pe ceea ce înseamnă păstrarea curățeniei în municipiul Târgoviște, o activitate deloc ușoară și care implică o responsabilitate deosebită”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

 

Ștefan Khalil