28.06.2019 00:19

Surpriză la prezidențiale: Ramona Ioana

Surpriză la prezidențiale: Ramona Ioana
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Întâmplător, tot butonând telecomanda, am dat peste lucrările congresului Partidului Puterii Umaniste Social Liberal. Aș zice că am butonat la țanc. Tocmai era propus candidatul partidului pentru alegerile prezindențiale de la sfârșitul toamnei, care -deja se simte în aerul patriei- va fi o competiție infernală pentru Cotroceni. Pe cine au propus umaniștii? (N.B. Pe mine, unul, chiar nu mă interesează că PPU este o creație diabolizatului baron Dan Voiculescu, dar, cu siguranță că, imediat după congres, din această pricină, grațioasa candidată, căci despre o femeie este vorba, va fi luată la puricat și scuipată, fără menajamente căutându-i-se nod în papură până în al șaptelea neam. Oare știe ce-o așteaptă? Și dacă știe, mă întreb cât de tare are stomacul). Numele candidatei cu studii temeinice la celebra Universitate „Babeș Bolyai”, și la și mai faimoasa Harvard University, și căsătorită cu un fiu al Statelor Unite, este de reținut: Ramona Ioana Bruynseels. Înaltă, frumoasă, mamă a doi copii. Și din discursul de mulțumire și de primire a propunerii, și-a deconspirat excelența. Inteligentă, sigură pe sine, cu verb persuasiv, cultivată, animată de sincere sentimente patriotice, carismatică, lipsită de infatuare, bună cunoscătoare a realităților românești, cu o elegantă și demnă ținută de înalt demnitar de stat, nu știu ce mă face să cred că și-ar face contracandidații, și chiar pe Klaus Werner Iohannis, să intre în gânduri negre și să cam tremure. Repet, nu mă interesează PPU, cum nici alte partide nu-mi mai spun nimic, dar acest personaj politic feminin, apărut pe neașteptate din necunoscut, și care are drept slogan electoral unul inspirat, „Nimic nu este imposibil!”, atât pentru șansa sa în alegeri, cât și pentru destinul „României reale care s-a trezit”, îndreptându-se „spre un nou model social, mai al nostru”, - până acum a mers „doar cu trotineta electrică și cu casca pe cap”, a se lua aminte!, s-ar putea să fie marea surpriză a scrutinului prezidențial din acest an. Și vorba ei , nu este deloc imposibil ca a doua șansă să fie transformată în prima șansă. Cum de pildă s-a întâmplat cu tinerii președinți ai Croației și Ucrainei. Și cum, ca jurnalist independent și, dialectic reticent, am și o îndoială: să nu o fi mânat în această luptă infernală pentru Palatul Cotroceni, vreo forță ocultă cu interese criminale pe seama României. Dezamăgirea, și a mea, și a românilor ar fi imună, iar această carismatică doamnă nu va fi iertată nici în viața de apoi. Atenție, oricum la acest insolit prezidențiabil: Ramona Ioana Bruynseels!