15.08.2022 00:15

"Sfântul Ierarh Nifon - primul sfânt canonizat în spațiul românesc"


Galerie foto

Acest volum, apărut în excepționale condiții grafice, la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, aprofundează personalitatea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, figură remarcabilă a Ortodoxiei universale.

Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice. De aceea, la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, astfel că Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a Ieromonahului Macarie, care a editat, aici la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508, urmând apoi Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512).

Așa cum remarcă, în Precuvântarea volumului, Înaltpreasfinția Sa: ”Cultul Sfântului Ierarh Nifon se bucură de o mare evlavie atât printre credincioșii din Eparhia noastră, cât și printre cei din eparhiile învecinate și din întreaga țară, căci marele ierarh este un model actual de sfințenie și de moralitate. De aceea, așa cum o arată impresionantele pelerinaje de la 11 august, dar și de pe tot cursul anului, mii de credincioși vin să se roage și să se închine la moaștele Sfântului Ierarh, din Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană, ca semn de încredere și speranță în bunăvoința lui Dumnezeu”.

Volumul, ce cuprinde studii și articole ale unor personalități ale spațiului academic românesc, are 343 de pagini și se poate achiziționa de la cele două magazine bisericești din Municipiul Târgoviște și de la pangarele parohiilor și  mânăstirilor din întreaga Eparhie.

 

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI