24.04.2015 00:20

Sărbătoarea cărții la Târgoviște

Sărbătoarea cărții la Târgoviște
Galerie foto

❚ Ziua a debutat cu un Flashmob și standuri de cărți special amenajate pe platoul Prefecturii, unde autorități județene și personalități culturale s-au alăturat zecilor de elevi ❚ În jurul prânzului, evenimentul editorial care a umplut până la refuz sala de conferințe a Bibliotecii județene a fost lansarea volumului „Cele două Românii”, în prezența autorului: prof.univ.dr. Adrian Năstase, fost ministru de Externe și prim-ministru ❚ Cartea este o riguroasă analiză științifică, juridică și politică a statului nostru în perioada de tranziție ❚ După amiaza a continuat cu lansarea cărții „O viață de preot trăită într-o viață de om”, autor Daniela Elena Safta și cu cafeneaua ANBPR

PETRE DRĂGUȚOIU


Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița a organizat ieri o salbă de acțiuni cu publicul dedicate Zilei Bibliotecarului din România și Zilei Mondiale a Cărții, sărbătorite pe 23 aprilie. Programul a fost deschis într-un mod inedit, la ora 10.00, pe platoul Prefecturii din Târgoviște, cu un Flashmob de promovare a lecturii, printre standurile de cărți aflându-se și Agnes Errich, directorul Bibliotecii, Ioan Marinescu - prefectul județului, Adrian Țuțuianu - președintele Consiliului Județean Dâmbovița, alături de alte oficialități, dar și de un numeros public, mulți elevi, bibliotecari, muzeografi, dascăli, scriitori și jurnali ști. Într-o atmosferă entuziastă, copiii s-au antrenat pe ritmurile dansurilor tematice, cu cărțile în mâini și îndemnuri la lectură.

 

„Cele două Românii” ale lui Adrian Năstase

Câteva ore mai târziu, în sediul Bibliotecii Județene, a urmat un eveniment editorial: lansarea volumului „Cele două Românii”, autor prof.univ.dr. Adrian Năstase, fost ministru de Externe și prim-ministru al României până în anul 2004. Sala de conferințe a Bibliotecii a fost neîncăpătoare, au participat oameni politici, cercetători științifici, cadre didactice, oficialități județene.

Reuniunea a fost deschisă de directorul Bibliotecii, referindu-se la personalitatea plurivalentă a lui Adrian Năstase în domeniile învățământului superior, al cercetării juridice, diplomatice și politice. Merită amintit că pe perioada mandatului său de prim-ministru România a intrat în NATO și a făcut pașii esențiali pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Au mai vorbit despre autor și despre volumul „Cele două Românii” av. Sache Neculaescu - președintele Baroului de Avocați Dâmbovița, președintele CJD Adrian Țuțuianu, jr. Claudia Gilia, președintele Organizației de Femei PSD. „Cele două Românii” este o lucrare analitică, științifică, a perioadei de tranziție a statului de drept, cu instituțiile sale reprezentative, ale politicii interne și externe. Pregătirea juridică și științifică, puterea de analiză și sinteză, cunoașterea societății românești, viziunea omului politic i-au permis lui Adrian Năstase să realizeze conexiuni viabile la toate problemele antevorbitorilor.

Domnia sa a menționat etapele fundamentale parcurse de societatea românească în perioada de tranziție în domeniile: economic, învățământ, sănătate, cultură, cercetare științifică, în context internaționale. S-a mai referit la puterile reprezentative în stat, la necesitatea separării acestora prin Constituție.

 

Lansări de carte, expoziții, concert

Programul special dedicat Zilei Bibliotecarului din România și Zilei Mondiale a Cărții a continuat, la ora 17.00, cu lansarea volumului „O viață de preot trăită într-o viață de om”, autor Daniela Elena Safta, nora preotului Gheorghe Safta, eroul cărții. Despre lucrare au vorbit pr.conf.univ.dr. Florea ªtefan, pr.conf.univ.dr. Ion Stoica și pr.conf.univ.dr. Alin Pleșa. S-a subliniat că ea este o cronică la zi din copilăria, școală, apostolatul în învățământ, credință și biserică ale preotului Gheorghe Safta.

Mai amintim din pleiada de manifestări organizate ieri de Biblioteca Județeană: expoziția de fotografie „Foto jurnalism” (coordonator Pompiliu Alexandru), cafeneaua ANBPR - cu dialoguri, proiecte și schimburi de opinii între oameni de cultură în domeniu, scriitori, jurnaliști, iar spre seară - un frumos program artistic susținut de Ansamblul „Chindia” al Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.