23.11.2022 00:12

Salbă de amenzi aplicate de polițiști

Salbă de amenzi aplicate de polițiști
Galerie foto

Polițiștii dâmbovițeni au fost la datorie și au organizat acțiuni care au avut ca obiectiv menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea intervenției eficiente la solicitările cetățenilor.

La data de 21 noiembrie a.c., peste 240 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost angrenați în cadrul a 11 acțiuni punctuale circumscrise ordinii și liniștii publice. Principalele misiuni ale polițiștilor au constat în asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea intervenției eficiente la solicitările cetățenilor.

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 17 evenimente, dintre care 4 au fost sesizări prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență. Pe parcursul zilei, au fost semnalate 12 infracțiuni, 7 dintre acestea fiind contra persoanei și 5 contra patrimoniului.

De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare, polițiștii au aplicat 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 49.965 de lei. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 5 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.