09.08.2024 00:19
România criminogenă (III)
Galerie foto
GEORGE COANDĂ
Din păcate, cu puține excepții de real profesionalism, presa românească se… „onlainizează”/ manipulează, deprofesionalizându-se. Căci, nu trece o zi fără ca televiziunile comerciale de mare audiență să nu aducă pe micul ecran o avalanșă de asasinate, sinucideri, incidente mortale de pe șoselele patriei.
Până la un asemenea nivel paroxistic s-a ajuns, încât primul grupaj important de știri ale zilei, profesional vorbind, din domeniul audiovizual, respectiv „știrile de la ora 5”, au ajuns să se confunde, practic, cu un bilanț polițienesc al crimelor și accidentelor zilei. Promovarea acestor orori mediatice la ore de maximă audiență, în cel mai grafic mod posibil, ajunge să eclipseze orice rază de lumină venită dinspre prisma valorilor culturale, educaționale, spirituale care ar trebui, îndeobște, să confere strălucire poporului nostru, să ne întărească încrederea în propriile calități și să ne consolideze sentimentul identitar național.
Astfel, se induce subliminal ideea că România este o țară... criminogenă. Eu mă întreb, și cred că nu sunt singurul, dacă nu cumva niște așa-zise „forțe oculte” mondialiste (care dictează nu numai la nivel de guvernanță, dar și la palierul mass-media), și-au pus în plan să fie creată în ochii opiniei publice, și naționale, și internaționale, imaginea unei Românii psihopatice. Și nu prea cred că mă înșel.
Care ar fi să fie salvarea României? O clasă politică puternică, naționalistă, în sensul patriotismului asumat, în stare, cu luciditate și responsabilitate, să-și spună cuvântul românesc în lume. Dar de unde s-o luăm? În asta de acum, nu este nici un secret, își fac de cap unii cu apucături de mafioți și trădători de țară. Vedeți, despre ce vorbim!?