27.06.2022 00:11

Roberto Ziduri merita mai mult

Roberto Ziduri merita mai mult
Galerie foto

Campioana din Teleorman, Dunărea Turris Turnu Măgurele, a ieșit câștigătoare în urma barajului cu Roberto Ziduri, campioana județului nostru. Adversara echipei pregătite de Gusti Voinea s-a impus în tur cu 1-0, grație unui penalty acordat ușor în prelungiri, iar meciul retur s-a încheiat la egalitate, 1-1. Astfel, Roberto Ziduri va continua la nivelul Ligii a 4-a, deși a dovedit că din punct de vedere sportiv se poate lua la luptă cu un adversar care are în componența lotului mulți jucători cu experiență, dar și un buget clar superior.

Formația finanțată de Dan Negriloaia a arătat bine, a lăsat o impresie plăcută, chiar dacă mulți se așteptau ca echipa din Turnu Măgurele să se impună fără probleme. Diferența a fost făcută de două greșeli. Prima a fost a centralului Amorăriței, care a acordat ușor penalty în jocul tur, iar a doua a fost cea a lui Curiman, care a scăpat mingea la primul șut pe poartă al meciului de la Odobești, lucru care a permis echipei din Teleorman să deschidă scorul.

Dunărea a marcat două goluri nemeritate, care s-au dovedit însă decisive în stabilirea echipei care va evolua în noua stagiune în eșalonul de bronz al fotbalului românesc. Chiar dacă a fost periculoasă, atât în tur, cât și în retur, Roberto Ziduri a reușit să puncteze o singură dată, prea puțin pentru a trimite meciul măcar în prelungiri. Văzută drept victimă sigură, echipa lui Gusti Voinea și-a apărat demn șansele și a demonstrat că formațiile dâmbovițene se pot lupta cu echipe mai puternice și pot ieși cu fruntea sus din astfel de dueluri.

Din punctul meu de vedere, Roberto Ziduri merita mai mult. Consider că formația dâmbovițeană a arătat per total mai bine decât Dunărea Turris Turnu Măgurele și merita să evolueze în noua stagiune în Liga a 3-a. Ambițiile au fost mari, toată lumea și-a dorit promovarea, însă echipa lui Negriloaia va rămâne în Liga a 4-a. Rămâne de văzut ce își dorește formația din Ziduri de la următoarea stagiune, dacă o va lua de la capăt și va încerca din nou să promoveze sau dacă pretențiile vor scădea. Până atunci, jucătorii, staff-ul tehnic, administrativ și conducerea merită felicitări pentru ceea ce au reușit în acest sezon!

 

 

Cosmin Sava