30.03.2023 00:20

Președintele României trimis la… psihoterapie

Președintele României trimis la… psihoterapie
Galerie foto

Dacă am mai spus-o cândva ierte-mi-se dacă mă repet: nu-mi place Klaus Werner Iohannis. Asta e. Omul de pe Cibin n-a reușit în aproape un deceniu de președinție la Cotroceni să facă ceva de doftă în așa fel încât românii să nu-l uite când ne va spune pa. Herr Klaus n-a înțeles în toți acești ani că românii ar fi vrut să vadă în Domnia sa un alt Carol I, neamț și el, ziditorul României moderne.

Deh, asta n-a fost să fie. N-am avut noroc. Ce vreți, ghinion! De altminteri, nici herr n-a prea simțit nevoia măcar să-l fi imitat pe consângeanul său regal. Și cu toate astea, din respect pentru funcția supremă în stat pe care prin votul românilor o deține, mă văd nevoit să-i țin parte când niște disperați politic, și care îl urăsc de moarte că nu a mai vrut să-i țină cocoțați la guvernare, și am numit eșuata SUR, s-au azvârlit ca loviți de streche împotriva președintelui României.

Îmi vor motiva unii că, pardon, atacul s-a dat la omul Klaus Werner Iohannis. Este o speculație de doi bani găuriți. Pentru că doar pentru cei loviți de orbul găinilor poate ține păcăleala. Lovești în om, lovești, volens-nolens, și în funcție. Lovești, deci, în omul care deține funcția. Și când, așa cum au făcut-o zărghiții din USR, îl trimiți pe Klaus Werner Iohannis să se caute la… psihoterapeut, pentru că n-ar mai fi stăpân pe mintea lui, și pe cale de consecință, pe propriile acțiuni, înseamnă, tot volens-nolens, că funcția supremă în stat suferă de o proastă imagine, inculcându-se, astfel, în mentalul colectiv ideea că această funcție a decăzut din importanță.

Cum nici eșuata USR nu este de capul ei, fiind o oficină, te întrebi cum are interesul să lovească în România trimițându-i președintele la… psihoterapie. Cam știm cine, adică cineva care ar vrea să-i ia României toate bogățiile sale naturale. Și simțind că președintele este slab, cu atât mai mult se vor opinti să-l demonizeze, și să-l sperie (poate și cu șantajul) ca să închidă ochii la jaful României. Și, ca să spunem adevărul pe șleau: herr K.W.I. și-a cam căutat-o de bună voie și nesilit de nimeni.

 

 

George Coandă