30.07.2024 00:20

Prefacerea lumii pe Coasta de Azur (II)

Dar să revin la prima mea impresie, atunci când, aşa cum am mărturisit, m-am trezit, când nu mă mai aşteptam, pe Coasta de Azur. Sincer, nu am fost emoţionat până la lacrimi, deja ştiam mult despre acest „colţ de rai”, cum îl văd unii, mai ales poeţi, pictori şi cineaşti; ca atare, nu am căzut pe spate nici pe Promenade des Anglais, la Nisa, şi nici pe Boulevard de la Croisette, la Cannes.

Am ţinut, însă, morţiş să-mi port paşii pe aceste străzi celebre pe care şi i-au purtat câţiva legendari scriitori, pictori şi artişti, cum au fost cei ai compatriotului Panait Istrati pe când, ca să-şi asigure traiul de fiecare zi, făcea poze oricui, ca fotograf ambulant pe Promenade des Anglais. La Nisa, o stradă oarecare îi are numele înscris pe o plăcuţă la care nu prea se uită nimeni.

Totuşi, iată, franţuzii nu l-au uitat. Oricum, încântat am fost de pitorescul acestui „ţărm albastru”, simţind cum briza îngemănată a Alpilor Maritimi şi a Mediteranei, insinuată prin coroanele spectaculare ale palmierilor evantai, mi-a alinat catifelat întreaga-mi fiinţă. Şi cum marea, da, de un azur, liric aş zice, la rându-i, mi-a mângâiat blând gleznele - o tandră terapie -, cu unduirile ei la Saint-Raphael. Am fost, deci, pentru câteva zile, fericit în acest peisaj care, din capul locului, mi-a fost familiar.

Şi, tocmai de asta n-am căzut pe spate. Cannes... Ah, era cât pe aici să uit! Neliniştit în curiozitatea-mi gazetărească, am căscat gura la VIP-urile care, la festivalul vestit de la Palatul Congreselor, impresionant prin grandoarea sa modernă arhitecturală, mişunau, dus-întors, pe imensul covor roşu, aplaudate şi hăulite cu sârg mai ales alea de la Hollywood. Ei, vedeţi, vorba lui Trump, America First! Şi pe Croisette, o învălmăşeală babilonică.

Toate limbile şi toate culorile epidermice. Şi dacă franceza o auzeai pe ici, pe colo, engleza era regină. Până şi chinezii, care năpădiseră de-a binelea Promenada, o parlau de parcă ar fi fost de-ai Albionului, între ei, desigur, vorbeau în mandarină. Invazia, aşa-zisă galbenă, era şi aici în plină desfăşurare. Cuceritoare şi insistentă sub acel zâmbet neinfatuat, dar tainic. Şi m-am întrebat dacă, într-adevăr, mă aflam în clasicul Hexagon.

(va urma)

 

 

 

George Coandă

---