27.05.2021 00:14

Pensiile românilor la cheremul Bruxelles-ului

Pensiile românilor la cheremul Bruxelles-ului
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Cred că am ajuns până și de râsul curcilor atâta vreme cât onorabilul Guvern al României, ăsta struțocămilă, nu este în stare să gestioneze sistemul de pensie băștinaș și la disperare (sau la o comandă ocultă) a dat fuga la Bruxelles apelând la niște specialiști de pe acolo care, sunt convins, habar n-au cam cum devine chestia asta pe meleagul românesc. continuarea din pag. 1 Ceea ce este de neînțeles în mintea românilor este de ce și pentru ce trebuie ca pentru orice privește existența lor, guvernanții să facă potecă la Bruxelles și să vină de acolo cu fel și chip de ordine care nu mi se potrivesc, ba, dimpotrivă, duc neamul românesc la pieire. De bine, de rău, guvernele democratice de după Revoluția din ’89 au legiuit într-ale sistemului de pensii, au primit, ca atare, și înjurături îndesate din partea românilor, de la pensionari, vreo cinci milioane, nu mai zic, mai cu seamă pe seama... pensionarilor speciali – din rațiuni electorale, bineînțeles (magistrați, parlamentari, primari) – și laude când punctul de pensie le-a adus ceva mai mulți bani în buzunare. Și, uite acum, guvernul struțo-cămilă de la Palatul Victoriei s-a declarat depășit de situație și i s-a dictat de la Bruxelles, unde a dat fuga așa cum am arătat, o... reformă a pensiilor care să se regăsească într-o lege la care, zicese, Ministrul Muncii lucrează până în... 2022. Lungește Doamne, zilele pensionarilor! Dar, hai s-o zic p-aia dreaptă, pe la Bruxelles nimeni nu are porniri creștinești pentru neamul românesc! Și nu mă îndoiesc nicio clipă că legea pensiilor, aia nouă, că mai avem una românească promulgată de președintele republicii și pe care „guvernul meu” n-o va pune în aplicare nici în ruptul capului, deci legea aia nouă din... 2022 va arunca în aer întregul sistem de pensii, lăsându-i pe pensionari cu buzele umflate și cu lacrimi amare pe obrajii bătrâni. Și asta pentru că România... nu ne mai aparține.