04.06.2021 00:30

ORBI ŞI... ORBI!

Evanghelia ce se citeşte în această duminică care urmează, în bisericile noastre, are ca temă vindecarea orbului din naştere. Un orb din naştere este vindecat de Mântuitorul. Ucenicii auzind că acesta nu a văzut niciodată, îi cer socoteală Învăţătorului: „Cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). Întrebarea apostolilor cu privire la păcatele orbului este fără sens, dacă ţinem seama că acesta nu văzuse niciodată. Dacă orbirea ar fi fost cauzată de propriile păcate, atunci acestea ar fi trebuit săvârşite înainte de naşterea să, deci într-o altă viaţă. Ori credinţă în reîncarnare este străină de învăţătură Bisericii. Referitor la păcatele părinţilor, există credinţă că noi le moştenim, o credinţă care nu este conformă cu Sfânta Scriptură. Cei care împărtăşesc o astfel de credinţă ajung să afirme că un copil se naşte cu un anumit handicap din cauza păcatelor părinţilor. Ce trebuie să le spunem acestor persoane? Că după cum nu moştenim vina lui Adam, tot astfel, nu moştenim nici păcatele părinţilor. Dar după cum orice om vine la existenţa cu o natură omenească îmbolnăvită din cauza căderii în păcat a lui Adam şi Evei (nu poate scapă de moarte), tot aşa părinţii pot transmite copiilor înclinaţii spre patimi, dar în niciun caz păcatele lor personale. Din Evanghelie aflăm că Mântuitorul le-a răspuns: „Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, că să se nască orb, ci că să se arate lucrările lui Dumnezeu în el” (În 9, 3). De aici reiese că sunt evenimente în istorie, în viaţă noastră, care au că scop descoperirea prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu. Pe unii nu-i mulţumeşte un astfel de răspuns, ba chiar ajung să vadă în ele o neputinţa a lui Dumnezeu. Afirmă că dacă Dumnezeu ar fi fost atotputernic, nu ar fi îngăduit că un om să se nască orb. Şi-ar fi arătat puterea lucrării Sale în alt chip. E adevărat că Dumnezeu ar fi putut să facă şi acest lucru, că doar prin puterea Să, Marea Roşie a fost despărţită în vremea lui Moise. Dar şi în astfel de cazuri, omul despărţit de Dumnezeu, ar fi găsit semnelor minunate explicaţii logice, le-ar fi inclus în categoria fenomenelor naturale. După cum fariseii nu pun întrebări celui orb şi părinţilor acestuia pentru a se convinge de intervenţia minunată a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot aşa şi noi, nu încetăm să cerem explicaţii despre existenţa şi lucrarea Să, nu pentru a crede în El, ci pentru a-L respinge. E bine să reţinem că fariseii, învăţaţii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos că fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Îl socotesc om păcătos, în vreme ce orbul vindecat spune: „Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd” (Ioan 9, 25).

Pr. Gabriel Popescu, Parohia Buciumeni