09.05.2024 00:12

O lansare de carte spectacol

O lansare de carte spectacol
Galerie foto

Scriitor cu o remarcabilă „poftă creatoare”, Sorin Diaconescu, după ce a adus la „foc în serie” - o adevărată „ardere de etapă” - două romane de succes, iată-l acum și în postura de „poeta vates” cu volumul de versuri „Nesupunere”, apărut la prestigioasa editură târgovișteană „Bibliotheca”. Și de astă dată, Sorin Diaconescu și-a dat măsura inspiratului său demers creator, poezia, ca și proza, fiindu-i deopotrivă, harul.

Și cum un autor autentic năzuiește a fi cunoscut – și nu este vorba de lipsă de modestie orgolioasă, ci este acea nevoie de a te confrunta cu cei cărora te adresezi pentru a te ști „la față”, și este firesc să fie astfel – Sorin Diaconescu și-a lansat primul său volum de versuri în ambianța elegantă a Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște în prezenta unui public select, “manipulatorul” ludic al acestui eveniment fiind binecunoscutul om de cultură George Coandă.

Și, astfel, au fost invitați pe scena sălii de spectacol p.c. părinte vicar Ionuț Adrian Ghibanu, care a transmis un mesaj în numele Înaltpreasfințitului părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit, jr. Daniel Cristian Stan - primarul municipiului Târgoviște, prof. Mihai Stan - directorul Editurii Bibliotheca, președintele Societății Scriitorilor Târgovișteni, scriitor și medic Ecaterina Petrescu Botoncea și medicul Carmen Marcu, de altminteri doi reputați „oameni în alb”, și prietenul scriitorului, dr. ing. Marius Caravețeanu, primarul orașului Răcari.

Apoi, Sorin Diaconescu, conform cutumei, marcat vizibil de emoție, a avut “cuvântul în apărare”, deconspirând ce a vrut să transmită lumii cu primul său volum de versuri, și, ca să fie cât mai convingător, a citit, trăindu-și-le, am spune chiar cu talent actoricesc, câteva poeme. Și ca întregul moment al lansării să fie cât mai colorat, venit special de pe meleaguri oltenești, compozitorul și scriitorul Ion Popa, unele melodii fiind interpretate pe versurile lui Sorin Diaconescu, a oferit un tulburător final de… eveniment literar, amintind de spectacolele de odinioară ale cenaclului „Flacăra”.