29.09.2022 00:20

Moscova încă nu crede în lacrimi

Moscova încă nu crede în lacrimi
Galerie foto

Joe Biden, președintele SUA, de la universala tribună a ONU de la New York, ferm și fără să-i tremure vocea, deci, la vârsta-i matusalemică, a anunțat și el mapamondul că Vladimir Putin minte fără pic de rușine cum că Occidentul euro-atlantic a amenințat Rusia cu lovituri nucleare, dar dacă Kremlinul va cuteza să lanseze vreo rachetă nucleară spre ținte NATO, proporțional va fi și răspunsul. Devastator pentru Rusia.

Mi-e teamă că urletul infernului se va transforma în răcnet universal. România, în sfârșit, se va înarma până-n dinți: va cumpăra, din Israel, teribilele scuturi antirachetă Iron Dome și, pare-se, și niște dinozauri rex din Coreea de Sud – tancuri smart. Și ce-o mai fi, va fi. Numai bunul Dumnezeu știe. Căile Lui pe minunata planetă pământ, rătăcită într-o coadă de galaxie, sunt tot mai încâlcite. Iar România, în încâlceala asta, este rău rătăcită, chiar dacă dă din punga sa banul săracului pentru a se piti sub scutul Iron Dome.

Și când credeam că războiul lui Putin a intrat într-o rutină, Armata Roșie câștigând, e drept, cu pierderi grele, teren în estul și sudul Ucrainei, lăsând-o aproape fără ieșire la mare, deunăzi s-a produs miracolul. Și Europa a respirat ceva mai liniștită. Deunăzi, deci, armata Ucrainei a declanșat o contraofensivă victorioasă, eliberând, în sud,

Hersonul și în est o parte din Donbas, Armata Roșie pierzând mii de ostași, dar și armament lăsat de izbeliște. Și țarul Putin, după cum se aude, și-a ieșit din minți: Măreața Armată Roșie, care a rămas doar cu aura unei glorii din cel de-al Doilea Război Mondial, în ochii lumii întregi se arată ceea ce este acum, una soft. Pericolul, însă, și unul apocaliptic, există: armata asta a lui Putin e posesoarea unui uriaș arsenal nuclear.

 

 

George Coandă