08.05.2024 00:20

Moldova cu inimă, minte și literatură

Moldova cu inimă, minte și literatură
Galerie foto

Acum vreo 5 ani descopeream potențialul Republicii Moldova de a intra în Uniunea Europeană. Fiind la Euractiv, la Bruxelles, mi-a plăcut povestea Ministrului de Externe de atunci, Nicu Popescu, iar apoi video-interviul cu Natalia Gavriliță, Prim-ministru, mi-a confirmat că strategia țării este pe direcția bună.

Unii moldoveni mă întreabă de ce îi ajut? Le răspund simplu, fără nici o ezitare. Fac parte din generația de români care a avut șansa ca România să intre în Uniunea Europeană și cred că moldovenii trebuie să aibă un destin asemănător. Chiar dacă majoritatea dintre acești tineri pe care îi întâlnesc au și cetățenie românească, merită ca întreaga țară să intre în Uniunea Europeană.

Constant, prezint ziariștilor moldoveni diverse teme de actualitate europeană, iar în ultimii 3 ani partea de formare profesională s-a dezvoltat. Am redactat studii practice despre aurul albastru al Moldovei sau despre oportunitățile ecomomice ale Moldovei ca stat membru UE. Am acordat cu mare plăcere interviuri la Radio Chișinău despre cum este văzută Republica Moldova de la Bruxelles.

Am avut chiar deosebita plăcere de a interacționa cu studenții Academiei de Științe Economice din Moldova, cei de la programul de master International Transactions and Economic Diplomacy. Cursul meu, intitulat „The business sector and European affairs”, a prezentat metodele de relaționare a sectorului de afaceri cu structura Bruxelles-ului european.

Mi-a făcut o mare plăcere să interacționez cu moldovenii din Bruxelles pentru a lansa cu succes conceptul de Club „Moldova–UE” la Bruxelles. O construcție atipică, deosebit de necesară dacă vrem ca procesul de aderare la UE să fie unul inclusiv, nu doar o luptă instituțională.

Sper din toată inima ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană. Îi doresc gândire strategică și maturitate în abordarea procesului de aderare!

 

 

Dan Luca