15.01.2015 00:20

"Mihai Eminescu – poet nepereche", la Biblioteca pentru copii


Galerie foto

❚ Au participat copii de la Școala Specială și clasa elevilor cu cerințe educative speciale de la Școala „Gr. Alexandrescu” din Târgoviște ❚ Activitatea a fost pregătită cu mare pasiune și profesionalism, bibliotecarele folosindu-se de cărți și mijloace audio-video moderne pentru ca acești micuți, cu nevoi speciale, să înțeleagă și să se apropie sufletește de poezia lui Mihai Eminescu

PETRE DRĂGUȚOIU


Filiala pentru Copii „I.Al. Brătescu Voinești” a Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” Dâmbovița a fost ieri gazda unei reușite manifestări organizate în cadrul programului „Mihai Eminescu – poet nepereche”. Au participat elevi de la Școala „Gr. Alexandrescu” și Școala Specială din Târgoviște. Prof. itinerant Vasilica Brebenel (Școala „Gr. Alexandrescu”) a participat la manifestare cu clasa a V-a „de copii cu cerințe educative speciale”, implicați în proiectul educativ „Împreună spre integrare”.

Lor li s-au alăturat elevi de la Școala Specială Târgoviște, coordonați de profesorii psihopedagogi Maria Alexandru și Lenuța Sorescu împreună cu bibliotecarul Georgeta Dumitru. Manifestarea dedicată marelui poet național, de la a cărui naștere se aniversează 165 de ani pe 15 ianuarie, a avut ca scop „sprijinirea și promovarea integrării în comunitate a copiilor cu dizabilități printr-un proces de normalizare a vieții acestora, integrarea socială și societală conturându-se într-o manieră imperativă”.

Copiilor prezenți le-au fost prezentate viața și opera poetului nepereche Mihai Eminescu, au avut loc schimburi de impresii, au fost citite fragmente din basmul „Făt Frumos din lacrimă”. Ca parteneri colaboratori au participat elevi, profesori, bibliotecari și părinți. Bibliotecarele Camelia Petre și Gianina Ivan au pregătit activitatea de ieri cu pasiune și profesionalism, folosindu-se de cărți și mijloace audio-video moderne, pentru ca micuții cu nevoi speciale să înțeleagă și să se apropie sufletește de creația poetulu nepereche Mihai Eminescu.

Activitatea va continua astăzi, 15 ianuarie, cu alte serii de copii de la cele două școli, cărora li se vor alătura preșcolari de la Grădinița nr. 1 Târgoviște.