10.05.2021 00:17

Media testelor de COVID a ajuns la 20 de solicitări zilnic

Media testelor de COVID a ajuns la 20 de solicitări zilnic
Galerie foto

❚ În ceea ce privește școlile, la nivelul județului Dâmbovița au fost vaccinate mai mult de 50% dintre cadrele didactice și probabil avem un procentaj mare de imunizare și în rândul elevilor

 

ȘTEFAN KHALIL


Dacă la începutul lunii trecute ambulanțele abia mai făceau față numărului mare de solicitări pentru testările COVID, acum, cererile au ajuns la o medie de sub 20 pe zi. Potrivit managerului Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Dâmbovița, Mihail Gheorghe, testările pentru COVID au scăzut considerabil în ultima perioadă. În ziua de Paște, au fost doar șase solicitări în acest sens, în vreme ce, cu aproximativ o lună înainte, numărul acestora depășea cifra de 70. Totuși, există posibilitatea ca după zilele de sărbătoare, 1 mai și Paște, când oamenii au mai uitat de distanțarea fizică și alte restricții, să asistăm din nou la o creștere a numărului de cereri pentru testare și implicit a infectărilor. De asemenea, începerea școlilor în format fizic ar putea duce din nou la o creștere de îmbolnăviri cu SARS - COV - 2, dar acest lucru se va putea observa cel mai devreme undeva în a doua parte a lunii mai. Totuși, în ceea ce privește școlile, la nivelul județului Dâmbovița au fost vaccinate mai mult de 50% dintre cadrele didactice și probabil avem un procentaj mare de imunizare și în rândul elevilor. ,,Începând de la 1 aprilie am fost pe o pantă descendentă, am avut o perioadă de stagnare, undeva la jumătatea lunii, pe 14 aprilie, până pe data de 22 aprilie, am avut parte de o creștere a numărului de testări, după care a urmat din nou o scădere și am ajuns până în ziua de astăzi undeva la sub 20 de testări. În ultimele 10 zile am avut numai sub 20 testări pe zi. Este e un lucru îmbucurător, dar nu este sigur că lucrurile se vor menține așa, mai ales că au fost sărbătorile de 1 mai și Paște, când lumea a mai ieșit din casă, unii au și petrecut și așa mai departe. Vedem pe parcursul acestei săptămâni care vor fi consecințele Sărbătorilor de Paște, dar este posibil să asistăm la o creștere a solicitărilor de testare pentru COVID – 19, dar să sperăm că nu una foarte mare și că o vom putea gestiona. În clipa de față, numărul testărilor este foarte mic, vă spun, în ziua de Paște am avut doar șase teste efectuate. Sincer, nu ne gândeam cu trei săptămâni în urmă că vom ajunge la aceste cifre. La începutul lunii aprilie se făceau și câte 70 de testări pe zi. Acum să ajungem la sub 15-20 în medie, este o mare bucurie și în același timp și o gură de oxigen pentru SAJ Dâmbovița. Repet însă, trebuie să așteptăm efectul sărbătorilor, dar nu cred că vor fi mult mai multe cazuri. De asemenea, și reluarea cursurilor în școli fizic ar putea duce la o creștere a numărului de cazuri de infectare, cel puțin așa s-a mai întâmplat în trecut, doar că acum au fost foarte multe cadre didactice vaccinate, și foarte probabil și o bună parte a elevilor s-au vaccinat. Prin urmare, nu cred că va fi o creștere mare a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, dar trebuie să mai așteptăm, dar pentru această situație trebuie să mai așteptăm până undeva de după 20 mai”, a transmis managerul SAJ Dâmbovița, Mihail Gheorghe.