24.05.2022 00:20

Mai există România ca stat unitar și suveran? Nem!

Mai există România ca stat unitar  și suveran? Nem!
Galerie foto

Oficialii de la Budapesta, cu o impertinență halucinantă, sfidându-i pe românii după cum le trece prin mintea lor bântuită de horthzst-nayiste frisoane  antiromânești, se preumbă prin Transilvania precum Vodă prin lobodă. Iar Guvernul României, zice-se, ca să nu-i piardă de la guvernare pe cei din „coloana a cincea”, și am făcut vorbire despre UDMR, astfel, cică, ținundu-i aproape că să nu tulbure și mai rău apele, ba și președintele patriei, șezând cuminte, bine mersi la Cotroceni (Home Sweet home, ja), se fac că plouă și-i lasă pe oficialii ăia din pustă, care, se știe prea bine, nefiind un secret, umblă cu custura revanșei șovine la brâu de-a lungul și de-a latul pământului strămoșesc românesc al Transilvaniei, și cu deosebire fac trimitere la de-alte Orban Viktor, care ar fi în stare, chiar dacă Ungaria este membră în UE și NATO, să atace armat România pentru a reface „regatul sfântului Istvan/Ștefan”, cât mai este el în viață.

Deunăzi, madam (Kisassiony), Novak Kătălin, tinerică, tinerică și yburdalnică,  chipurile aflată în vizită privată – sofismul acesta diplomatic este pentru proști – în Transilvania, și nici că i-ar fi păsat să dea măcar „bună ziua” (jo napot kivanok sau, mai pe scurt, hello) președintelui României așa, din elementar respect, că doar Ungaria și România se află gard în gard, în mod evident cu aroganță și premeditat a făcut dis-de dimineața alergări (jogging) pe marginea lacului din buricul marelui oraș Kolozsvar (așa l-a numit pe facebook) apoi a dat o fugă la… Gyula fehervar”, adică la Alba Iulia, la dezvelirea statui principalului Bethlen Gabor.

Păi aveți habar, herr președinte și băi guvernanților, de dormiți pe voi în cizme la Palatul Victoriei, cine a fost principele ăsta? Hai să vă spun eu ca istoric. Păi, a fost să fie principe al Transilvaniei între 1613 și 1629, s-a vrut și stăpânitor al Moldovei și Țării Românești și împreună cu  Ardealul să făurească Dacia rediviva cu el cap încoronat,  și chiar de s-a pus în fruntea mișcării antihabsburgice, - a fost să fie și rege ales a unei părți a Ungariei (1620-1621), cu sprijinul interesat al Imperiului Otoman -,  ba a mai și înființat un colegiu calvin la Alba Iulia, unde de fapt și-a dat și obștescul sfârșit, principele acesta, din considerat pe românii din Ardeal, majoritari de altminteri, de pleavă etnică, nevăzuți/necunoscuți excluzându-i de la viața politică oficială, luându-le, deci, dreptul de a avea  un cuvânt de spus, ținându-i în neagra iobăgie.

 

 

George Coandă