19.04.2021 00:21

Lucrări de reabilitare la Șoseaua Găești

Lucrări de reabilitare la Șoseaua Găești
Galerie foto

❚ În același timp, continuă lucrările de reabilitare a centurii ocolitoare, care, spune primarul Daniel Cristian Stan, a ajuns la un stadiu de execuție de peste 90% ❚ „Suntem în plină etapă de execuție a programelor cu fonduri europene. Am finalizat câteva proiecte”, a precizat edilul

 

ȘTEFAN KHALIL


Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a confirmat recent că lucrările de reabilitare la Șoseaua Găești vor continua! Acesta a punctat faptul că cel puțin până în toamna acestui an, târgoviștenii, dar și dâmbovițenii vor scăpa de problemele de trafic, care se regăsesc pe Șoseaua Găești, unde stratul de uzură era atât de degradat încât necesita mai tot timpul reparații, primăvara în mod deosebit. În același timp, continuă lucrările de reabilitare a centurii ocolitoare, care, spune primarul Daniel Cristian Stan, a ajuns la un stadiu de execuție de peste 90%. Totodată, edilul orașului a mai declarat că un alt capitol la care s-a investit mult în ultimii ani a fost infrastructura educațională, municipiul Târgovi ște regăsindu-se pe locurile fruntașe. ,,Târgovi ște este pe locul secund la nivel național după fondurile europene atrase per locuitor cu peste 700 de euro per cetățean. Acum vrem o performanță mai bună. Suntem în plină etapă de execuție a programelor cu fonduri europene. Am finalizat câteva proiecte pe fonduri europene precum o școală gimnazială transformată integral cu 20 mil. lei. Acolo am extins sala de sport, am construit un corp nou de clădire, am mărit numărul claselor de la 24 la 36, am realizat o bază sportivă iar clădirea veche a fost reabilitată integral. Acolo avem peste 1000 de copii în acest moment. acolo am avut 98% finanțare europeană și este una dintre cele mai moderne din România. Acum avem proiecte similare și pentru celelalte școli din Târgoviște. Infrastructura educațională a fost o prioritate pentru noi și am atras fonduri europene. Am avut și 30 de investiții prin programul de dezvoltare locală cu extinderi și reabilitări de creșe și grădinițe sau reabilitare de drumuri“, a explicat edilul Daniel Cristian Stan.