16.09.2021 00:20

Investiții importante în infrastructura târgovișteană

Investiții importante în infrastructura târgovișteană
Galerie foto

*Investiția în modernizarea și reabilitarea străzii Neagoe Basarab din municipiul Târgoviște a ajuns, astfel, la final, marcând totodată începutul unei noi etape de dezvoltare pentru cartierele din jur: Aleea Transafirilor și CFR

*În cadrul aceluiași proiect, se asigură un acces facil către mall, dinspre bulevardul I.C. Brătianu, prin lărgirea străzii Neagoe Basarab la 4 benzi și se va crea o arteră de legătură între Aleea Trandafirilor și cartierul CFR, care se va intersecta cu strada Neagoe Basarab

*În imediata vecinătate, pe terenul fostei UM Gară, va începe și construcția unor locuințe ANL, astfel încât acest cartier, mult timp limitat ca și posibilități de extindere, va intra într-o nouă etapă de dezvoltare

*Proiectul vizează și realizarea în zonă a cel puțin 30 de locuri de parcare. Lucrările vor fi finalizate în luna septembrie

 

„Neagoe Basarab, cea mai nouă stradă pe 4 benzi din municipiul Târgoviște și terasamentul unei foste căi ferate uzinale transformat în pistă de biciclete!”, este cea mai nouă imagine de pe cartea de vizită a Târgoviștei, pe care primarul Daniel Cristian Stan a prezentat-o zilele trecute. Investiția în modernizarea și reabilitarea străzii Neagoe Basarab din municipiul Târgoviște a ajuns, astfel, la final, marcând totodată începutul unei noi etape de dezvoltare pentru cartierele din jur: Aleea Transafirilor și CFR!

Edilul municipiului Târgoviște a precizat și faptul că terasamentul fostei căi ferate uzinale a UPET, paralel cu strada Neagoe Basarab, este transformat în pistă de biciclete, cu iluminat public modern și încadrată de arbori ornamentali. Totodată, în cadrul aceluiași proiect, se asigură un acces facil către mall, dinspre bulevardul I.C. Brătianu, prin lărgirea străzii Neagoe Basarab la 4 benzi și se va crea o arteră de legătură între Aleea Trandafirilor si cartierul CFR, care se va intersecta cu strada Neagoe Basarab. Această investiție este, totodată, foarte utilă pentru preluarea traficului din Alee, cu posibilitate de acces pe bulevardul Regele Ferdinand și apoi direct pe centura orașului.

 

Blocuri ANL și noi locuri de parcare – următoarea țintă

 

Proiectul vizează și realizarea în zonă a cel puțin 30 de locuri de parcare. Lucrările vor fi finalizate în luna septembrie. În imediata vecinătate, pe terenul fostei UM Gară, va începe și construcția unor locuințe ANL, cu întreaga infrastructură aferentă (parcări, iluminat public, trotuare), astfel încât acest cartier, mult timp limitat ca și posibilități de extindere, va intra într-o nouă etapă de dezvoltare. Primarul Daniel Cristian Stan a mai precizat că dacă investițiilor anterioare li se adaugă și faptul că, în baza unui schimb de terenuri cu SC UPET SA, Primăria Târgoviște va realiza o stradă nouă de legătură între bulevardul Independenței și bulevardul I.C. Brătianu, prin actuala incintă a UPET, dar și o parcare generoasă, se poate spune că întreaga zonă va fi de nerecunoscut.

Ștefan Khalil