08.04.2024 00:20

Incertitudini mioritice

Incertitudini mioritice
Galerie foto

Cursa pentru alegerile europarlamentare și locale, ei bine, s-a pornit. De fapt, anul de grație 2024 electoral a început. Iar cât va fi unul de grație, vom vedea. Că, de 35 de ani, din patru în patru ani, și din 2004, la prezidențiale, din cinci în cinci ani, tot am sperat în grația celor pe care i-am ales și am rămas cu ochii-n soare până la orbire.

Cât privește grația divină, bunul Dumnezeu încă mai stă pe gânduri dacă să ne-o dea văzând că nu suntem în stare să ne alegem niște politicieni mai de doftă, adicătelea cu iubire de patrie și dezinteresați de propria înavuțire… pe furate. Așa că – și deja se vede și din nesfârșirea cosmosului – și falnicii „oameni politici” din „coaliția de guvernare”, și nu numai de pe acolo, fac fel de fel de calcule și scenarii, băgând și justiția la înaintare (pe cine să-l scoată de penal, astfel punându-i tălpi, reformulez, cătușe) și, adio cursă electorală, cum să pună mâna pe putere, de la locale la Casa Poporului și Palatul Cotroceni.

Și, ca de obicei – vedeți, năravul din fire n-are lecuire! – s-a pus în funcțiune moara promisiunilor… fără rezolvare (cele mai multe) că, asta e, gura nu doare, iar hârtia, dacă e vorba de presa tipărită și de pliantele care abia de mai încap în căsuțele poștale, suportă orice. Și toate aceste promisiuni și angajamente mirabile în fața electoratului, dacă le iei la bani mărunți, descoperi că „oftează”… incertitudini.

Și, uite-așa, din incertitudini în incertitudini am ajuns la… înfrângerea națiunii române. (Încă mai sper, și nu numai eu, să nu ne înfrângă… înfrângerea finală). Acesta este adevărul în lumina sa cea mai crudă. Uitați-vă ce se întâmplă acum, cum „forțele politice” se bat ca să înhațe Puterea. Le interesează soarta poporului pe care-l tot invocă, in absurdo, în discursul electoral? Nici pomeneală! Gândiți-vă bine ce avem de făcut… la vot! O revoluție, poate.

 

 

George Coandă