14.04.2021 00:19

Încasări record la impozite și taxe

Încasări record la impozite și taxe
Galerie foto

❚ „Sper ca anul 2021 să fie un an cu încasări record la bugetul comunei Voinești. Îmi propun să depășesc suma de 25 miliarde lei vechi”

 

VIOLETA STANCIU


Încasări record la Primăria Voinești, la sfârșitul primului trimestru din 2021, din impozitele și taxele locale plătite de cetățenii comunei! Edilul localității, Sandu Gabriel Dănuț are numai cuvinte de laudă la adresa voineștenilor săi, care s-au achitat în mod exemplar de această obligație cetățenească. Dacă anul trecut, la 31 martie, la Voinești, s-au încasat doar 5,6 miliarde de lei vechi, pe primele trei luni din acest an încasările aproape că s-au dublat, ajungând la 11 miliarde de lei vechi. „Sunt foarte mulțumit și pe această cale vreau să-i felicit pe voineștenii dragi mie pentru că în primele trei luni am încasat la bugetul local, din taxe și impozite, 11 miliarde de lei, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din ceea ce mi-am propus. Anul trecut, pe tot anul, am încasat 18 miliarde de lei vechi și acum în doar trei luni am încasat 11 miliarde lei vechi. Făcând o comparație cu 31 martie 2020, atunci încasasem, la finele primului trimestru 5,6 miliarde de lei, iar acum 11 miliarde. Sper ca anul 2021 să fie un an cu încasări record la bugetul comunei Voinești. Îmi propun să depășesc suma de 25 miliarde lei vechi”, a declarat primarul comunei Voinești, Sandu Gabriel Dănuț.