02.11.2020 00:18

"Iarna asta o să fie foarte grea pentru noi, românii"


Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Anotimpul rece bate la ușă, iar odată cu venirea acestuia, cheltuielile oamenilor vor fi din ce în ce mai mari. În luna octombrie a acestui an, rata inflației a scăzut de la 2,7%, cum era în luna august, la 2,5%. În perioada următoare însă, specialiștii spun că inflația va crește din nou, unul dintre motive fiind consumul mare la căldură și curent pe timpul iernii. De asemenea, România se confruntă cu o criză economică cauzată de pandemia de coronavirus, iar din acest motiv, nu se anunță deloc vremuri ușoare pentru români. Reporterii cotidianului Jurnal de Dâmbovița au ieșit în stradă și au stat de vorbă cu cetățenii dâmbovițeni, întrebându-i dacă sunt pregătiți să facă față noilor scumpiri care se anunță în perioada următoare și în plină criză economică pe care țara noastră o traversează în acest moment ●Nu aș face față dacă nu aș avea copiii să mă ajute. Am pensie mică, până în 1.500 de lei pe lună. Abia dacă pot plăti medicamentele, chiria și utilitățile. Trăim vremuri foarte grele pentru pensionari. ●E dramatic ce se întâmplă. Gazele se vor scumpi de la 1 ianuarie, iar până atunci tot o să plătim mult că trebuie să ne încălzim. Ce o să facem de la 1 ianuarie…nu știu, conservăm căldura până atunci și o folosim tot pe aceea după. ●Este dificil pentru toți. Vor urma vremuri grele, situația este instabilă și medical, dar și economic. Dacă ne bagă și o Stare de Urgență… murim de foame și frig în casă. ●Nu sunt pregătit. Am pensie mică, Guvernul ne minte că ne mărește pensia și după se face că nu mai are cum…eu am cheltuieli de peste 1.200 de lei lunar, cu pensie de 1.800. Soția are și ea pensie mică, iar copiii ne ajută și ei când pot, dar de multe ori tot noi trebuie să-i ajutăm pe ei. Nu știu cum vom traversa iarna asta… ●Ne este teamă de ceea ce ne anunță specialiștii că urmează. Inflația crește în fiecare an, acum suntem loviți și de o criză economică, iar pandemia de COVID este pe zi ce trece mai greu de controlat. Iarna asta o să fie foarte grea pentru noi, românii, și pentru toate țările, vedeți bine ce se întâmplă în Europa. ●Suntem mai calculați pe timpul iernii. E normal să fie cheltuieli mai multe și mai mari, dar am mai făcut economii în acestă vară și uite așa ne vom descurca, dar cu greu. Important e să rămânem sănătoși. ●Nu ne temem de virus, cât ne temem de consecințele care apar în urma acestei pandemii. E doar începutul, să vedeți prin ce vom fi nevoiți să trecem de acum încolo. Așadar, dâmbovițenii nu privesc cu ochi buni perioada anotimpului rece, mai ales că România se află într-o criză economică și sanitară. Cei mai îngrijorați sunt pensionarii care se plâng că le-a fost greu pe întreg parcursul acestui an.