23.07.2021 00:14

Hristos și demonii de atunci și de azi

Întâlnirea dintre Hristos și demoni, prezentată de Evanghelia duminicii a V-a după Rusalii, are loc în ținuturile Gadarei. Prezența lui Hristos produce tulburare, ca orice întâlnire dintre bine și rău. Demonii se revoltă, strigă: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29). Strigătul demonilor este și strigătul omului care este alipit păcatului, care are inima apăsată de povara lucrurilor materiale. Acest lucru rezultă și din rugămintea adresată lui Hristos de a părăsi acele ținuturi, cerere venită pe fondul pierderilor materiale pe care gadarenii le avuseseră din pricina turmei de porci ce a pierit în apă. Lucrurile materiale au mai mare importanță decât binele omului în viziunea celui care este departe de Hristos. Refuzul prezenței lui Hristos în viața noastră se datorează alipirii inimii noastre de păcate - iubim: lenea, desfrânarea, dușmănia, mândria. Dezrădăcinarea acestor păcate ar însemna anularea unui mod de viață ce ni se pare adecvat, neasumarea vinei că neam construit existența pe niște fundamente greșite, în ultimă instanță înseamnă mândrie. Venirea lui Hristos într-o lume tulburată produce limpezire, aduce pace și iubire. Pentru cei doi demonizați din acel ținut, Hristos aduce mila și iubirea Sa vindecându- i de duhurile necurate. Mila și iubirea sunt cele care Îl coboară pe Dumnezeu printre oameni, făcându-Se asemenea nouă, ele sunt cele ce L-au determinat pe Hristos, Mântuitorul nostru, să se jertfească pe cruce, să-și asume păcatele noastre, fericindu-ne cu posibilitatea câștigării personale a fericirii veșnice în împărăția cea cerească. Ce preț trebuie să plătim pentru binele nostru și al aproapelui? Putem jertfi cele materiale pentru sănătatea noastră spirituală? Locuitorii ținutului Gadarei nu au apreciat vindecarea semenilor lor, au desconsiderat prezența lui Dumnezeu printre ei și chiar L-au alungat din pricina pierderilor materiale pe care le-au suferit. Orbirea în fața evidenței este un fenomen și al zilelor noastre. Scriitorul rus Dostoievski, în romanul Frații Karamazov, imaginând a doua venire a lui Iisus, demonstrează că prezența Sa produce pentru cel autosuficient, pentru omul fără conștiința nonvalorii sale fără Dumnezeu, tulburare: „De ce a venit să ne tulbure?”. Prezența lui Hristos este indezirabilă pentru cel mândru, iubitor de sine, lacom. Omul deformat de păcat vede în rău, bine, iar în bine, răul, așa că îl poate privi pe Hristos ca pe un chinuitor, un distrugător a unei ordini ce în fapt e dezordine. Cel demonizat nu dorește prezența lui Hristos, spre deosebire de cel care este vindecat pentru care prezența divinității este sensul existenței. Hristos este văzut de cel păcătos, ca fiind pricină de tulburare, iar de cel cu mintea limpede, virtuos, ca prilej de bucurie. Trăim în bucuria lui Hristos în măsura în care îi înțelegem logica, dacă ne profilăm pe făgașul înaintării statornice pe cale virtuților, înfruntând comoditatea unei existențe ce se conformează lumii. Demonii de atunci și cei de azi sunt aceiași: ignoranța, materialismul, lipsa de milă și iubire. Ca și atunci, și azi ei pot fi exilați prin permanentizarea prezenței lui Hristos. Să-l primim pe Hristos în viața noastră și orice tulburare va dispărea! (Pr. Traian-Alexandru Miu - Parohia Șotânga)