30.07.2020 00:17
"Generația trădată" - romanul unei sincere spovedanii
Galerie foto
GEORGE COANDĂ
Din capul locului mă simt obligat să mărturisesc ferm că, de multă vreme, un roman nu m-a ținut cu sufletul la gură așa cum mi-a capturat atenția „Generația trădată”, semnat de Brândușa Ștefan Stafiescu. Și, pot spune că am o experiență, cam de vreo jumătate de veac, de jurnalist cultural și făcător de cronici literare de întâmpinare, dar după 1989, în uriașa explozie de literatură beletristică – multă maculatură „pe banii autorului”, că așa-i în capitalism, concurența încurajează, din păcate, și impotența culturală – mi-a fost/ îmi este teribil de dificil să despart grâul de neghină. Însă, când receptacul meu critic simte talentul autentic, de bună seamă că mă cuprinde o fastă stare de satisfacție. Ca acum, citind, repet, cu sufletul la gură, acest bildungsroman – pentru că despre așa ceva este vorba -, apărut la editura târgovișteană Zven, autoarea, o reputată profesoară „de română”, constituind pentru mine o frumoasă surpriză scriitoricească. De fapt, ce vrea să fie „Generația trădată”? Cine citește cu luare aminte romanul îi descoperă și sensul și mesajul: o sinceră spovedanie despre un timp istoric revolut și pe care a venit timpul ca, după treizeci de ani, să-l judecăm, pe cât este omenește cu putință, cu o cinstită obiectivitate. Ceea ce, de fapt, personajul (erou), impersonal, El, încearcă să facă mărturisindu-se pe sine – și străduindu-se să se înțeleagă pe sine -, mai ales că, în acel timp revolut, biografia sa, marcată de suișul încăpățânat, pasionant și autodepășitor de la fiul de țăran, căzut eroic „cu pușca spre răsărit” din Bărăgan, la inginerul ingenios și la activistul de partid - ajuns în această postură pentru calitățile sale manageriale, cum am spune astăzi, și nu pe pile – a înregistrat multe cutremure sufletești și de conștiință simțindu-se trădat în crezul său comunist din tinerețe, tot așa cum acum, percepe corect înalta trădare națională concretizată tragic în distrugerea premeditată a economiei, mai ales a industriei, în care a fost acumulat și sudoarea sa de constructor! El – pentru mine și, poate, pentru alți câțiva târgovișteni și dâmbovițeni este un personaj cunoscut, cu reale merite în renașterea edilitară și economică a fostei cetăți voievodale după ultimul război mondial - , firește, trăiește o dramă, împărtășită familial și de autoarea romanului, dar are putința și înțelepciunea să privească cu o anume detașare, dar critică, „mersul vremii”. Iar în privința scriiturii romanului, cu unele confinități marin predoaice, este profund și apodictic sugestivă, captivantă, cu o trepidantă derulare cinematografică și care o înscrie pe autoare, fără niciun dubiu, în contextualitatea celebrei „Școli de la Târgovișteni”. Brândușa Ștefan Stafiescu, „arzând etapele”, la vârsta senectuții, este - și știu bine ce spun – o scriitoare de remarcabilă reprezentativitate și care mai are încă multe de mărturisit sincere felicitări.