13.05.2021 00:07

Fotbalul amator are nevoie de un declic

Fotbalul amator are nevoie de un declic
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Alternativa testelor rapide la cele RTPCR nu a reușit să deblocheze și fotbalul amator dâmbovițean. Chiar dacă organizatorul a propus să se joace atât un minicampionat la Liga a IV-a, cât și faza județeană a Cupei României, echipele din județ nu și-au permis să acopere cheltuielile legate de testare, într-o clinică specializată. Fără un alt set de măsuri de relaxare, fotbalul județean probabil că nu va putea susține competiții oficiale o lungă perioadă. Cu toate acestea, Asociația Județeană de Fotbal a găsit o alternativă pentru a organiza o primă competiție, o premieră la nivel local. Forul prezidat de Ciprian Prisăcaru a invitat patru echipe la Cupa AJF Dâmbovița – ediția 2021, capabile să respecte atât protocolul medical de reluare a competițiilor de fotbal amator emis de FRF, cât și Ordinul Comun MTS/MS nr. 197/462/2021, privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive. La competiție vor participa echipele U19 de la Chindia, CSȘ Târgoviște, GȘA Nucet, plus formația de seniori, Liga a IV-a, Străjerii Târgoviște 1396, singura care s-a înscris pentru competițiile oficiale propuse de AJF Dâmbovița. Evenimentul a stârnit interes încă de la prima strigare, mai ales că meciurile se vor juca într-un cadru deosebit, pe terenul sintetic de la Complexul Turistic de Natație, unele chiar la lumina reflectoarelor. Este un prim plas spre normalitate și în fotbalul județean, puternic afectat de pandemia COVID-19. Să sperăm într-o relaxare a măsurilor, astfel încât fotbalul mic să-și reia activitatea. E foarte important, în primul rând, pentru juniori.