23.07.2021 00:08

Flacăra și Pucioasa intră la joc

Flacăra și Pucioasa intră la joc
Galerie foto

COSMIN SAVA


După o pauză competițională foarte lungă, reprezentantele județului nostru de la nivelul Ligii a 3-a, Flacăra Moreni și FC Pucioasa, vor juca săptămâna viitoare primele meciuri oficiale din stagiunea 2021-2022. Federația Române de Fotbal a stabilit ca pe 28 iulie să se dispute meciurile din turul 1 al Cupei României, fază în care morenarii vor întâlni în deplasare Petrolul 95 Ploiești, iar Pucioasa se va deplasa pe terenul argeșenilor de la Inter Aninoasa. Acestea vor fi primele dispute ale echipelor dâmbovițene din noul sezon, iar Gabriel Paraschiv și Nicu Croitoru își doresc, cu siguranță, să înceapă stagiunea cu un rezultat pozitiv. Dacă formația din Pucioasa sa reunit încă de la începutul acestei luni, la Moreni s-a strigat adunarea abia miercuri. E clar că Nicu Croitoru a avut mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti debutul în noua stagiune, în timp ce Flacăra debutează într-o competiție oficială fix la o săptămână după primul antrenament din această vară. Ambele formații vor avea adversare din ligile inferioare, acest lucru ar putea părea la prima vedere un avantaj pentru echipele dâmbovițene, însă Cupa României este o competiție a surprizelor, iar Aninoasa și Petrolul 95 vor da totul pe teren pentru a obține calificarea în turul următor. Chiar dacă atenția este îndreptată în principal către campionat, atât Flacăra, cât și Pucioasa, au demonstrat de-a lungul timpului că sunt capabile de lucruri frumoase în Cupa României. În această privință, echipa lui Gabi Paraschiv stă mai bine, pentru că a jucat în ultimii ani cu echipe din liga secundă, Chindia Târgoviște și CS Mioveni, formații promovate între timp pe prima scenă fotbalistică a țării.Cele două cluburi nu au oferit prea multe informații legate de componența loturilor, astfel că vom vedea direct în primele meciuri oficiale, care sunt formațiile pe care Paraschiv și Croitoru le-au gândit. Situația nu este clară nici din punct de vedere al protocolului medical, rămâne de văzut cum vor aborda echipele dâmbovițene aceste meciuri, dacă jucătorii sunt vaccinați sau dacă vor apela tot la varianta testelor. Flacăra și Pucioasa debutează săptămâna viitoare în noua stagiune.Nu ne rămâne decât să le ținem pumnii și să sperăm că vom asista la un parcurs cât mai lung al acestora în competiția KO.