29.04.2021 00:07

Final de sezon pentru formațiile Dâmbovițene

COSMIN SAVA


Sezonul regulat din cadrul Ligii a 3-a de fotbal masculin va ajunge la final în acest weekend. Schimbarea sistemului competițional a făcut ca formațiile să aibă parte doar de 18 etape în cadrul sezonului regulat, o serie scurtă de meciuri din punctul meu de vedere. Cele două formații dâmbovițene care fac parte din Seria C6, Flacăra Moreni și FC Pucioasa, vor disputa în deplasare ultimele meciuri din acest sezon. Morenarii joacă pe terenul formației CSM Alexandria, în timp ce Pucioasa se va deplasa la Bascov. Chiar dacă Flacăra a început mai bine sezonul și s-a aflat la un moment dat chiar pe primul loc în clasament, Pucioasa este cu adevărat surpriza plăcută a acestui sezon. Cu un lot tânăr, Nicu Croitoru a reușit să se claseze în partea de sus a ierarhiei, oferind un joc plăcut. Flacăra a pierdut mulți jucători importanți în pauza competițională din iarnă, lucru care s-a cunoscut imediat în jocul formației lui Gabi Paraschiv. Chiar dacă nu a evoluat rău, echipa morenară a obținut o singură victorie în 2021 și, indiferent de rezultatele din ultima etapă, va încheia sezonul pe locul 7, departe de așteptările celor implicați la echipă și ale suporterilor. Cele două formații au terminat în afara locurilor care duc la primul baraj pentru promovarea în liga secundă, astfel că își pot îndrepta deja gândul către pregătirea următorului sezon. Fotbalul dâmbovițean ar mai avea nevoie de încă o echipă la nivelul Ligii a 3-a, însă acest lucru este imposibil momentan, pentru că nu s-a organizat competiție la nivelul Ligii a 4-a, astfel că județul nostru nu va avea reprezentată la barajul pentru promovarea în eșalonul de bronz al fotbalului românesc. Pucioasa și Flacăra vor reprezenta Dâmbovița și în următorul sezon de Liga a 3-a, să sperăm că lucrurile vor merge în direcția potrivită în cadrul ambelor cluburi, iar Croitoru și Paraschiv vor putea să-și desfășoare activitatea în liniște, pentru că e nevoie de rezultate și mai bune în noua stagiune.