12.04.2021 00:15

Eveniment academic al Universității „Valahia” din Târgoviște

Eveniment academic al Universității „Valahia” din Târgoviște
Galerie foto

❚ „Situația patrimoniului cultural mondial din România” va fi tema conferinței susținute la Târgoviște, în sistem online, de prof. univ. dr. habil. Sergiu Musteață

 

V.A.


Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează marți, 20 aprilie 2021, ora 15:00, pe platforma ZOOM, Conferința „Situația patrimoniului cultural mondial din România”, susținută de prof. univ. dr. habil. Sergiu Musteață. Conferința abordează situația patrimoniului cultural mondial din România din perspectiva legislației, politicilor de protejare, dar și a numeroaselor eșecuri pe care țara noastră le-a înregistrat în ceea ce privește buna administrare, restaurare și punere în valoare a tezaurului material UNESCO pe care-l deține. Istoricul și arheologul Sergiu Musteață, unul dintre cei mai buni cunoscători ai acestei problematici (căreia i-a dedicat numeroase cărți, studii, articole, conferințe științifice), este profesor la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și la Școala Doctorală a Universității „Valahia” din Târgoviște. Cursul se desfășoară în cadrul programului Erasmus derulat în parteneriat de cele două instituții de învățământ superior.