14.07.2021 00:15

Eforturi susținute pentru creșterea gradului de racordare la canalizare!

Eforturi susținute pentru creșterea gradului de racordare la canalizare!
Galerie foto

❚ „Sunt circa 35 de persoane care s-au branșat, dar mai avem 120 de cereri pentru branșarea la sistemul de canalizare”

 

VIOLETA STANCIU


La Hulubești marea majoritate a locuitorilor comunei, peste 95%, s-a racordat la rețeaua de apă, iar acum se fac pași timizi pentru branșarea la canalizare! Chiar dacă lucrările la rețeaua de canalizare s-au finalizat în anul 2019, doar 35 de persoane au solicitat branșarea la acest serviciu de utilitate publică. Vestea bună este că mai sunt și alte 120 de cereri venite din partea cetățenilor... pentru racordarea la rețeaua de canalizare... Edilul comunei Hulubești, Ion Cursureanu motivează această reticență în ceea ce privește branșarea la rețeaua de canalizare prin aceea că cetățenii trebuie să suporte costul racordării. „Apă avem în localitate. Avem și canalizare în comuna Hulubești, s-au încheiat lucrările de canalizare în 2019, în luna noiembrie, am început și branșarea, sunt circa 35 de persoane care s-au branșat, dar mai avem 120 de cereri pentru branșarea la sistemul de canalizare. Totodată facem verificări pe rețeaua de canalizare pentru că dorim ca în momentul în care se branșează și ceilalți să dăm drumul la stația de epurare și să predăm rețeaua la Compania de Apă Târgoviște. Deci o vom preda cât de curând. La apă sunt racordați aproape 95% din gospodării, dar la canalizare racordarea merge mai greoi pentru că lumea este reticentă. Sunt câțiva care doresc, dar marea majoritate nu. Noi le spunem că acesta este viitorul și fiecare gospodărie trebuie să se branșeze și la canalizare. Problema este că noi nu am reușit să-i branșăm gratuit la această rețea. Sunt niște costuri care intră în sarcina lor, a fiecăruia și cel mai probabil și acesta este un motiv al reticenței”, a declarat Ion Cursureanu, primarul comunei Hulubești.