29.04.2021 00:25

Drumul expres Găești – Ploiești, în dezbatere la CJD

Drumul expres Găești – Ploiești, în dezbatere la CJD
Galerie foto

❚ Drumul complet nou este cel mai important drum expres ce va face legătura între Oltenia și Moldova

 

V.A.


Drumul expres Găești - Ploiești a făcut ieri, 28 aprilie 2021, subiectul unei ample dezbateri inițiate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la care au participat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR). Din partea Consiliului Județean Dâmbovița au fost prezenți: președintele CJD, Corneliu Ștefan, vicepreședintele Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, reprezentanți ai Direcției Tehnice, iar din partea CNAIR: Ionuț Urecheatu, responsabil contract și reprezentanții Search Corporation SRL, Cristian Bratosin și Liviu Mirea. De asemenea, la discuții au fost invitați și primarii localităților aflate de-a lungul traseelor propuse, și anume: Morteni, Petrești, Găești, Gura Foii, Dragodana, Raciu, Lucieni, Ulmi, Văcărești, Comișani, Gura Ocniței, Bucșani, I. L. Caragiale, Dărmănești și Vlădeni. În prezent, în cadrul contractului pentru Elaborarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Drum expres Găești - Ploiești”, este în curs de elaborare documentația aferentă analizei multicriteriale de traseu - etapa 2, datorită definitivării și aprobării documentației analizei multicriteriale de traseu - etapa 1, în urma căreia au fost avizate două variante de traseu. Contractul Elaborarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Drum expres Găești - Ploiești” este derulat de CNAIR, iar întâlnirea de astăzi s-a concentrat pe analiza punctelor de vedere ale tuturor factorilor din județul Dâmbovița ce sunt implicați în procesul de aprobare și avizare a proiectului și pe preîntâmpinarea eventualelor probleme sau blocaje ce ar putea avea un impact negativ în derularea contractului pentru acest obiectiv de investiții de importanța strategică națională. Pre- ședintele CJD, Corneliu Ștefan, a precizat: „Din acest drum expres va pleca Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, care pornește din comuna Ulmi, străbate municipiul Târgoviște, Dragomirești, Șotânga, Doicești și se bifurcă direct din DN 71, la ieșirea din comuna Aninoasa și intrarea în comuna Doicești”. De asemenea, Ionuț Urecheatu, responsabil contract CNAIR, a declarat: „În cadrul CNAIR, la acest moment, noi am finalizat prima etapă - de analiză a variantelor de traseu. Această etapă a constat în studierea mai multor variante de traseu (un număr de 5, 6, 7 variante de traseu, 7 culoare). Din aceste 7 culoare, au fost aplicate mai multe criterii de mediu, economice și, fiind identificate anumite constrângeri, au fost acordate niște punctaje și au fost plasate două variante pe primele două locuri”.