05.05.2021 00:15

Doar doi fermieri dâmbovițeni s-au înscris în Programul Usturoiul!

Doar doi fermieri dâmbovițeni s-au înscris în Programul Usturoiul!
Galerie foto

❚ Anul trecut au fost patru fermieri interesați de acest program, dar numai doi au intrat efectiv în posesia banilor alocați, pentru că ceilalți doi s-au pierdut pe drum ❚ Subvenția pentru usturoi în 2021 se plătește ca ajutor de minimis pentru cultura usturoiului în câmp

 

VIOLETA STANCIU


Potrivit directorului Direcției Agricole Dâmbovița, ing. Viorel Cigăran până în momentul de față doar doi fermieri din județ s-au înscris în Programul Usturoiul. Anul trecut au fost patru fermieri interesați de acest program, dar numai doi au intrat efectiv în posesia banilor alocați, pentru că ceilalți doi s-au pierdut pe drum. Subvenția pentru usturoi în 2021 se plătește ca ajutor de minimis pentru cultura usturoiului în câmp. Programul Usturoiul prevede o serie de condiții și termene pentru plata pe hectar de maxim 3000 de euro. Cererile se depun până pe 15 mai 2021. Programul de ajutor de minimis pentru cultura de usturoi a ajuns în 2021 la cel de-al treilea an și este puțin diferit de modul în care s-a plătit subvenția în anul anterior.