30.04.2021 00:14

Cum vor funcționa școlile din Dâmbovița după vacanța de Paște

Cum vor funcționa școlile din Dâmbovița după vacanța de Paște
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


A rămas mai puțin de o săptămână până la reluarea cursurilor în școli. Fostul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și actual Secretar de Stat al Ministerului Educației, prof. Sorin Ion, a declarat că în localitățile din județ, unde rata de incidență este sub 1, cursurilor vor fi reluate în totalitate fizic. În ceea ce privește localitățile cu indicele de infectare de COVID-19, între 1 și 3, la mia de locuitori, vor reveni la școală doar elevii din învățământul primar și cei din anii terminali, clasele de a VIIIa, respectiv a XII-a. ,,La acest moment, neavând vreo modificare metodologică, în acest județ vor fi reluate cursurile în scenariile cunoscute. În clipa de față, sunt peste 45 de localități în județul Dâmbovița cu rata de incidență de sub 1, la mia de locuitori, iar acolo vom începe cursurile cu absolut toți elevii, iar cei care sunt între 1 și 3, vor veni elevii din învățământul primar și cei de la clasele terminale, a VIII-a și a XII-a”, a punctat Sorin Ion. Acesta a mai declarat că Ministerul Educației urmărește să obțină un ordin prin care clasele de a VIII-a și a XII-a, care se pregătesc de examenele naționale în această vară, să vină la cursuri fizic, cu întreg efectivul clasei, indiferent de indicele din localitate. Această măsură însă nu poate fi aplicată decât în comun cu Ministerul Sănătății, spune Secretarul de Stat, Sorin Ion. „Ministerul Educației încearcă să obțină în acest moment pentru clasele terminale, prezența la curs cu întreg efectivul, aici este o decizie care se va lua în comun cu Ministerul Sănătății, pentru că măsura înjumătățirii efectivelor nu este tocmai potrivită, din punct de vedere educațional, din punct de vedere epidemiologic, nu noi vom fi cei care vom decide asta”, a mai completat fostul inspector general din Dâmbovița, Sorin Ion. De asemenea, vor fi respectate în continuare măsurile privind dezinfectarea elevilor și cele de distanțare fizică. Sorin Ion a declarat că nu s-a pus nicio secundă problema să se renunțe la măsurile de igienizare și distanțare fizică. În ceea ce privește distanțarea fizică, Secretarul de Stat a reamintit că ordinul comun al Ministerului Sănătății, cu Ministerul Educației spune maximum posibil, atât cât permite fiecare clasă, raportat la efectivul de elevi.