21.04.2021 00:08

CSȘ Târgoviște, calificare la turneul semifinal

CSȘ Târgoviște, calificare la turneul semifinal
Galerie foto

❚ Formația antrenată de Ion Atanasiu și-a asigurat prezența în noua fază a competiției, după victoriile obținute la cel de-al doilea turneu al sezonului regulat, găzduit de Brașov ❚ „Sperăm să facem o figură frumoasă și la turneul semifinal și să obținem calificarea la turneul final. Ne dorim o medalie. Va fi greu, dar nu imposibil”, a declarat antrenorul Atanasiu

 

C.M.


CSȘ Târgoviște s-a calificat la turneul semifinal al Campionatului Național de volei pentru cadete. Formația antrenată de Ion Atanasiu șia asigurat prezența în noua fază a competiției, după victoriile obținute la cel de-al doilea turneu al sezonului regulat, găzduit de Brașov. În primul meci, CSȘ a depășit pe ACS Sport Plus Brăila cu 3-1, apoi a dispus de ACS Juvenil NT Brașov cu 3-0, iar în ultimul joc al competiției a trecut de LPS Viitorul Pitești, tot cu 3-0. Astfel, la capătul a șase partide susținute în prima fază a campionatului, dâmbovițencele au acumulat maximum de puncte (18), după ce au câștigat toate meciurile și au pierdut doar un singur set! Pentru turneul de la Brașov, CSȘ Târgoviște nu a putut conta pe serviciile uneia dintre cele mai valoroase jucătoare, Andreea Neagu, convocată la lotul național de junioare III al României.

„În prima fază, ne-am atins obiectivul”

„În prima fază a Campionatului Național ne-am atins obiectivul, calificarea la turneul semifinal. Fetele s-au mobilizat exemplar și au reușit să câștige împotriva fiecărui adversar care i-a ieșit în cale. Sperăm să facem o figură frumoasă și la turneul semifinal și să obținem calificarea la turneul final. Ne dorim o medalie. Va fi greu, dar nu imposibil”, a declarat Ion Atanasiu, antrenorul echipei de volei CSȘ Târgoviște pentru pagina de Facebook Asociația Județeană de Volei Dâmbovița. Turneul semifinal al Campionatului Național de volei pentru cadete va avea loc în perioada 14-16 mai.