16.06.2021 00:10

CSȘ Târgoviște a promovat în Liga 1

CSȘ Târgoviște a promovat în Liga 1
Galerie foto

❚ După un sezon destul de dificil, echipa antrenată de Mihai Tătăranu a reușit să facă pasul către prima ligă, acolo unde o vor aștepta partide și mai interesante, împotriva unor adversari mai puternici. ❚ Formația târgovișteană a reușit să câștige nouă meciuri, a remizat o singură dată și a înregistrat două înfrângeri, parcurs suficient de bun astfel încât să-i permită prezența în play-off ❚ La finalul play-off-ului, CSȘ Târgoviște a avut două puncte, la egalitate cu United Bihor și Dream Team București, însă datorită golurilor marcate, fetele lui Mihai Tătăranu au terminat competiția pe locul 2 ❚ Pe primul loc s-a clasat Ladies Târgu Mureș, cu maxim de puncte, reușind să promoveze fără emoții

 

COSMIN SAVA


Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște a reușit un sezon foarte bun la nivelul ligii secunde, acolo unde a reușit să termine pe primul loc faza sezonului regulat, pentru ca mai apoi, la finalul play-off-ului, să obțină promovarea în Liga 1. Pentru fetele lui Mihai Tătăranu acesta reprezintă un nou moment important, după ce în anul 2018 formația târgovișteană reușea să câștige Cupa României. După un sezon destul de dificil, CSȘ Târgoviște a reușit să facă pasul către prima ligă, acolo unde o vor aștepta partide și mai interesante, împotriva unor adversari mai puternici. Lotul promovării le-a cuprins pe Ioana Mihălăchioiu, Antonia Gagiu, Mirela Ciobotaru, Mihaela Nicolae, Teodora Enache, Valentina Tudor, Diana Rădoi, Ioana Ionescu, Camelia Moraru, Monica Badea, Florentina Istrate, Sara Nedelcu, Andreea Bărbuceanu, Elena Anton, Cristina Pastea, Roberta Neagoe și Daria Preda.

Pe primul loc în sezonul regulat

CSȘ Târgoviște a făcut inițial parte din Grupa 1 a Ligii a 2-a, acolo unde a reușit să termine pe poziția de lider. Formația pregătită de Mihai Tătăranu s-a luptat pentru primul loc din clasament cu Vulpițele Galbene Roman, reușind să acumuleze la finalul sezonului, după 12 meciuri disputate, 28 de puncte, cu unul mai mult decât echipa de pe locul secund. Formația târgovișteană a reușit să câștige nouă meciuri, a remizat o singură dată și a înregistrat două înfrângeri, parcurs suficient de bun încât să-i permită prezența în play-off. Chiar dacă a terminat pe primul loc, CSȘ Târgoviște nu a avut cel mai bun atac, deși a punctat de 44 de ori, pentru că Vasas Femina Odorhei a marcat 46 de goluri, și nici cea mai bună apărare, fiindcă a încasat 18 goluri, cu unul mai mult decât echipa din Roman. Fără victorie în play-off Echipa târgovișteană a ajuns în play-off, acolo unde a întâlnit Dream Team București, Ladies Târgu Mureș și United Bihor. În prima etapă, formația lui Mihai Tătăranu a remizat cu formația din Bihor, 1-1, pentru ca mai apoi, în runda secundă, să cedeze în fața celor de la Ladies Târgu Mureș, 2-4. În ultima etapă, disputată duminică, echipa târgovișteană a remizat cu Dream Team București, 2-2. Astfel, la finalul play-off-ului, CSȘ Târgoviște a avut două puncte, la egalitate cu United Bihor și Dream Team București, însă, datorită golurilor marcate, fetele lui Mihai Tătăranu au terminat competiția pe locul 2 și au obținut promovarea. Pe primul loc s-a clasat Ladies Târgu Mureș, cu maxim de puncte, reușind să promoveze fără emoții.