26.04.2021 00:19

Criza corona și extremele politice europene

Criza corona și extremele politice europene
Galerie foto

DAN LUCA


Există două extreme politice care au, paradoxal, un punct de interes. Extrema dreap tă și extrema stângă. Cu doctrine total în contradicție, ajung la concluzii asemănătoare, mergând până la o abordare comună asupra abordării crizei corona. Narativa „guvernelor dictatoriale și a conspirației mondiale” prinde la unii, constatând că avem deja un mugur de „mișcare globală de eliberare”. Cu un pic de fake news bine coordonat, se poate ajunge rapid la un fenomen de genul protestului împotriva războiului din Vietnam din anii ‘70. Politicienii sunt antreprenori de rasă și vor simți pulsul electoratului. La nivelul țărilor membre UE, unele partide se vor converti rapid spre un mesaj unic „anti-gestionare corona”, iar în alte țări vor apărea chiar partide noi, cu lideri carismatici. Nu cred că vor fi o majoritate astfel de mișcări politice, dar cu siguranță vor avea un impact în peisajul politic european. Mă refer în special la alegerile din Germania din septembrie 2021, dar și la cele din Franța din primăvara lui 2022. Dacă bugetele pentru anul 2021 au fost făcute precum o intenție a precedentenților ani, cu siguranță că cele din 2022 se va torsiona neașteptat. Prioritățile societale vor impune politicienilor reforme masive în alocarea fondurilor publice sectoarelor precum sănătate, educație sau apărare.