07.10.2021 00:17

Controale în unitățile de învățământ pentru respectarea măsurilor sanitare

Controale în unitățile de învățământ pentru respectarea măsurilor sanitare
Galerie foto

*Absolut toate unitățile de învățământ vor fi verificate pentru respectarea măsurilor

*Până în acest moment, școlile din județ nu au înregistrat probleme majore, dar numărul de cazuri de îmbolnăviri crește alarmant

 

În această săptămână au fost reluate acțiunile de control în unitățile de învățământ pentru respectarea regulilor sanitare. Măsura vine în urma ordinului comun transmis de Ministerul Educației. La nivelul județului Dâmbovița se vor efectua controale în toate cele 504 școli din teritoriu. Inspectorul general, Cătălina Homeghiu a anunțat că absolut toate unitățile de învățământ vor fi verificate pentru respectarea măsurilor.

Până în acest moment, școlile din județ nu au înregistrat probleme majore, dar numărul de cazuri de îmbolnăviri crește alarmant, de la o săptămână la alta, atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice. Până la finalul acestei săptămâni, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița va anunțat numărul îmbolnăvirilor din unitățile de învățământ.

„Am avut și noi inspecție tematică săptămâna aceasta și pe lângă tema care era deja prevăzută în planul afișat pe site, am introdus și această măsură. Toți colegii care merg în școli verifică respectarea măsurilor sanitare. De altfel, noi am făcut aceste verificări aproape săptămânal. Aceasta a fost una dintre principalele noastre acțiuni încă de la începutul anului școlar.

De asemenea, în această săptămână, după apariția noului ordin, am început din nou să verificăm măsurile sanitare în școli. Desigur, aceste inspecții se fac într-un anumit număr de școli, nu putem pe toate într-o singură săptămână, nu avem resursa umană necesară, dar ușor, ușor le vom cuprinde pe toate. Sunt 504 unități de învățământ, iar noi avem câțiva inspectori, nu am putea să acumulăm foarte multe școli într-un timp scurt.

Problema cea mai mare înregistrată până acum este aceea că avem cazuri din ce în ce mai multe. Măsurile sanitare sunt respectate în școli, dar iată că ne confruntăm cu o creștere accelerată a numărului de cazuri”, a declarat inspectorul general al IȘJ Dâmbovița, Cătălina Homeghiu.

 

 

Ștefan Khalil