25.09.2015 00:19

Constanța Popescu și emoția unei lansări

Constanța Popescu și emoția unei lansări
Galerie foto

❚ Poeta și-a lansat ieri, la Biblioteca Județeană, volumul de versuri „Lacrimi rescrise”

VIRGIL VOINESCU


De la o vreme încoace, Biblioteca Județeană „Ion Heliade - Rădulescu” din Târgoviște a devenit un foarte dinamic amfiteatru de manifestări culturale cu varii orizonturi de exprimare. Dintre aceste manifestări, lansările de carte s-au înmulțit pe măsură ce și numărul celor ce-și aștern numele pe coperte de carte, mai ales beletristică, a crescut, ceea ce, într-o societate democratică nu este rău, însă cu o condiție, autorii să convingă că nu oferă maculatură, ci operă literară autentică.

Așa cum s-a întâmplat și ieri, când, la Biblioteca Județeană, Constanța Popescu și-a lansat volumul de versuri „Lacrimi rescrise”, apărut la Editura Rora. Atât din partea bibliotecii, dr. Alexandru V. Ștefănescu, editorul, poetul Grigore Grigore, cât și scriitorii George Coandă, George Toma Veseliu, Corin Bianu și George D. Piteș, au pus într-o imagine favorabilă, dar pe drept cuvânt, harul liric al autoarei, care, după trei prezențe de antologie și una de autor se impune prin ton propriu și prin discurs liric frapant, eludând însă derapajele „poeziei la modă”, seducând-o versul încărcat de broderiile unui romantism cu intruziuni impresioniste, și, de ce nu, descrierea lucidă a stărilor de lucruri în care trăiește, a unei domesticități de existență cotidiană.

La final, cu emoția marcându-i mărturisirea, Constanța Popescu și-a deconspirat propriul crez poetic, dorința de a se autodepăși cu fiecare carte, oferind, apoi, un excelent recital din poezii cuprinse în volum. A fost să fie un adevărat eveniment literar.