28.09.2021 00:15

Conflict violent între doi elevi din Târgoviște

Conflict violent între doi elevi din Târgoviște
Galerie foto

*Ieri, în jurul orei 12:00, la Liceul de Arte ,,Bălașa Doamna”, din Târgoviște, în pauza dintre orele de curs a avut loc un incident cu violență între doi elevi minori, clasa a VII-a

 

Potrivit unei informări făcute de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița, ieri, în jurul orei 12:00, la Liceul de Arte ,,Bălașa Doamna”, din Târgoviște, în pauza dintre orele de curs a avut loc un incident cu violență între doi elevi minori, clasa a VII-a. În urma unei solicitări făcute de un cadru didactic, la fața locului s-au prezentat un echipaj medical și unul de poliție.

Din primele informații rezultă faptul că elevului agresat i-au fost acordate îngrijiri medicale, la acest moment fiind în afara oricărui pericol, aflându-se la domiciliu. Organele abilitate de poliție efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Conducerea unității de învățământ desfășoară o anchetă internă.

CJRAE Dâmbovița va asigura, prin consilierul școlar, activități de consiliere individuală a elevilor implicați, cu acordul părinților, precum și activități de prevenire a violenței prin grupul de acțiune anti-bullying constituit la nivelul școlii, din care fac parte atât cadre didactice, cât și reprezentanți ai elevilor, părinților și autorităților locale. Conducerea IȘJ Dâmbovița a reacționat în urma acestui eveniment.

,,Este un incident regretabil, posibil generat și de diminuarea abilităților de relaționare ale elevilor în contextul pandemiei. Inspectoratul școlar va verifica aplicarea legislației în vigoare, în funcție de constatările rezultate în urma anchetei interne a unității de învățământ”, a fost mesajul transmis de inspectorul general al IȘJ Dâmbovița, Cătălina Homeghiu.

 

 

Ștefan Khalil