12.04.2024 00:20
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Galerie foto
Împreună cu Ana-Maria Stancu (jurnalist TVR - corespondent în Constanța) am încercat să prezentăm comunitatea celor care sunt interesați de politica de sănătate la nivel european, care interacționează fără vreo barieră teritorială sau lingvistică. Articolul este acum publicat de către EURACTIV România.
Politica de sănătate a Uniunii Europene este un domeniu care vizează îmbunătățirea sănătății publice și a accesului la servicii medicale de calitate în toate statele membre ale UE. Deși politica de sănătate este în mare parte o responsabilitate națională, există și niveluri de cooperare și coordonare între statele membre și între statele membre și Uniunea Europeană, pentru a aborda aspecte transfrontaliere ale sănătății publice și pentru a promova bune practici și schimbul de informații în acest domeniu.
Dacã analizãm sfera publică europeană, observăm o posibilă segmentare pe anumite subiecte de interes sau în jurul politicilor sectoriale europene. Avem o comunitate a celor care sunt interesați de politica de sănătate la nivel european, care interacționează fără vreo barieră teritorială sau lingvistică. Aceste sfere publice sectoriale sunt bine articulate, având de multe ori structuri administrative puternice (precum federațiile europene) și sunt adevărate motoare ale dinamicii legislative. Grupurile sectoriale sunt inclusive, cuprind atât politicieni sau staf administrativ, experți din sectorul privat sau din societatea civilă.
Promovarea sănătății, protejarea sănătății cetățenilor și sprijinirea sistemelor dinamice de sănătate sunt obiectivele strategice din cadrul politicii de sănătate a UE. Reducerea inegalităților din sistemul de sănătate al statelor europene prin permiterea accesului la servicii sanitare, dar și prin furnizarea către beneficiarii din UE a unor servicii la standarde înalte, implică punți de legătură între instituții, grupuri de interese, autorități și beneficiari.
Dan Luca