13.05.2021 00:15

Biblioteca Județeană a împrumutat cărți și în pandemie

Biblioteca Județeană a împrumutat cărți și în pandemie
Galerie foto

❚ Sala de lectură este folosită în continuare la doar 30% din capacitate, dar cititorii nu au permisiunea de merge singuri la raft pentru a-și alege ce să citească, aceștia fiind nevoiți ceară sprijinul personalului bibliotecii pentru a li se aduce materialele dorite

 

ȘTEFAN KHALIL


Biblioteca Județean Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște a fost aproape de utilizatori și în perioada de pandemie! Potrivit directorului general al instituției, Agnes Erich, în ultimul an au fost respectate toate măsurile pentru combaterea virusului COVID-19, iar în acest fel nu a fost pierdută legătura cu publicul. De altfel, în acest moment, toate secțiile bibliotecii sunt deschise, dar evident, măsurile de distanțare fizică au rămas încă valabile. Sala de lectură este folosită în continuare la doar 30% din capacitate, dar cititorii nu au permisiunea de merge singuri la raft pentru a-și alege ce să citească, aceștia fiind nevoiți ceară sprijinul personalului bibliotecii pentru a li se aduce materialele dorite. „Nu am închis secția de împrumut nici în această perioadă de pandemie. Am cumpărat și un sterilizator de carte și am respectat din toate punctele de vedere aceste reguli de igienizare. În acest moment, toate secțiile bibliotecii sunt deschise, doar că nu ne putem folosi de toată capacitatea. Ce-i drept, niciodată nu a fost nevoie ca sala de lectură să fie folosită la întreaga sa capacitate, dar acum cu aceste restricții, nu ne putem folosi de ea decât 30%, ceea ce nu a reprezentat un obstacol. Putem spune că am funcționat aproape la fel de normal cum o făceam și înainte de pandemie. O altă restricție care a rămas încă în vigoare este aceea de a nu mai lăsa cititorii să se ducă singuri să-și aleagă din rafturi cărțile de care au nevoie. Ei ne solicită ce doresc, iar personalul nostru se ocupă să caute și să aducă materialul respectiv. Înainte aceștia aveau libertatea să se ducă singuri la raft și să aleagă ce doresc să citească. Acesta este Ordinul de Ministru și nu avem ce să facem, noi ca bibliotecă. Sigur că ne-am fi dorit ca cititorii să meargă singuri și să se orienteze spre ce carte doresc, dar acest lucru nu a depins de noi. Sperăm ca în curând această restricție să fie ridicată”, a precizat directorul Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu”, Agnes Erich. De altfel, conducerea bibliotecii a declarat că măsurile de restricție se vor relaxa numai printr-un Ordin emis de Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății.