21.03.2024 00:14

Biblioteca Județeană "Ion Heliade Rădulescu", din ce în ce mai populară

Biblioteca Județeană
Galerie foto

Ștefan Khalil


Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu”  Dâmbovița, reprezentată de managerul Agnes Erich și șeful Serviciului Relații cu Publicul, Alexandru Ștefănescu,  au prezentat rezultatele  raportului de activitate pentru anul 2023.

Managerul Agnes Erich a anunțat o creștere semnificativă a numărului de utilizatori activi ai bibliotecii în 2023, în comparație cu anul precedent. Numărul a crescut de la 11.541 în 2022 la 11.855 în 2023. Această performanță depășește cifra inițială propusă de 9.000 de utilizatori.

Față de cifra pe care noi ne-am propus-o, de 9.000 de utilizatori, noi am mers pe o cifră de bun simț, pe care știam că o putem realiza și pe ceea ce spun statisticile la nivel de județ și la nivel de municipiu, vedem o creștere consistentă. Trebuie să vă spun faptul că la data de 31 decembrie 2023 totalul utilizatorilor activi ai Bibliotecii era de 18.766, reprezentând 21% din populația municipiului Târgoviște, și ne-am raportat la cifra pe care ne-a transmis-o INS și anume 87.810 locuitori, dar din câte știm noi nu mai sunt 87.000 de locuitori, ci sunt în jur de 66.000 de locuitori, deci atunci procentul ar fi mult mai consistent, dar bineînțeles că ne raportăm la cifra statistică transmisă de către INS”, a declarat Agnes Erich, managerul Biblioteci Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița.

Tot managerul bibliotecii a subliniat importanța accesului online, remarcând o creștere substanțială a utilizării site-ului bibliotecii. Numărul accesărilor a crescut de la 97.969 în 2022 la   248.417 în 2023. Această ascensiune a fost alimentată, în parte, de lansarea unui nou serviciu de bibliotecă numit Cloud Library, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a împrumuta cărți electronice.

În plus, managerul a adăugat că numărul total al utilizatorilor activi la sfârșitul anului 2023 a ajuns la 18.766, reprezentând 21% din populația municipiului Târgoviște. Totuși, a menționat că aceste cifre trebuie interpretate în contextul actualizării estimărilor populației, care indică o reducere la 66.000 de locuitori, ceea ce ar amplifica proporția   utilizatorilor bibliotecii în raport cu populația.