27.05.2022 00:09

Bare versus goluri

* Oarecum așteptat, Slatina s-a impus la Pucioasa, însă scorul este cam dur față de realitatea din teren. Asta pentru că dâmbovițenii au irosit câteva ocazii uriașe, prin Petre, Calofir și Lungeanu

 

Atmosferă de meci mare pe dealul Patranei, într-o zi de 25 iunie, care va intra în istoria clubului din Pucioasa. Echipa locală a obținut în premieră calificarea la un baraj de promovare în Liga a 2-a, jucându-și șansa în fața unui adversar titrat, campioana Seriei C6, CSM Slatina. Vremea a fost și ea un prieten bun, astfel că sute de oameni au luat calea stadionului din deal, pe care cei mai mulți l-au urcat la pas, prin iarba de un verde intens. În tribune, destulă lume bună, precum legendarul tenor Florin Georgescu sau Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu. Nu putea lipsi Nicu Croitoru, cel care a relansat proiectul fotbalistic de la Pucioasa.

Slatina, echipa mai matură

Oarecum așteptat, Slatina s-a impus la Pucioasa, însă scorul este cam dur față de realitatea din teren. Asta pentru că dâmbovițenii au irosit câteva ocazii uriașe, prin Petre, Calofir și Lungeanu, șutul ultimului lovind bara laterală. Bara a nimerit-o în partea secundă și Tibi Calofir, însă și oaspeții au făcut-o o dată, prin Popovici. Au mai fost și alte ocazii la poarta lui Ghițescu, inclusiv un penalty ratat de Doman (34). Tot el a deschis scorul în minutul 38, când a finalizat simplu, din apropiere, printr-o lovitură de cap. Popovici (87) a închis tabela spre finalul jocului, tot printr-o lovitură de cap, iar șansele echipei din Pucioasa de a ajunge în finala barajului au scăzut dramatic. Returul se va juca sâmbătă la Slatina, de la ora 17.30.

Caseta tehnică

Stadion „Dumitru Tică Popescu” Pucioasa. Spectatori: 600. Au marcat: Au arbitrat: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea) – Florian Vișan, Daniel Vlase . Rezervă: Dorin Burloiu (toți Galați). Observatori FRF: Silviu Crângașu (Ploiești), Raluca Ștefan (Popești – Vâlcea).

Pucioasa: Ghițescu – Simion, Marina, Ciobanu, Diță – Dragnea, Lungeanu – Mihai Enache, Petre, Croitoru – Calofir. Au mai evoluat: Țilică, Căpraru, Samoilă. Antrenor: Vasile Bîrdeș.

Slatina: Preduț – S. Enache, Manea, Sălcianu, Pisăru – I. Popescu, Toma, Oprescu, Trancă – Doman, Popovici. Au mai evoluat: Cincă, Bărbuți, Necșulescu, C. Radu, Neicu. Antrenor: Ovidiu Burcă.

Costin Mihai