31.01.2023 00:11

Albu și Sacagiu merg la Voinești

Albu și Sacagiu merg la Voinești
Galerie foto

* „Nu ne vom opri aici, vor urma și alte transferuri. Băieții sunt cu banii la zi, unii au fost plătiți chiar în avans, încercăm să ținem pasul cu primele două clasate”, a transmis team managerul formației din Voinești, Ionuț Bocanciu

 

Pe podiumul Ligii a 4-a, după Recolta Gura Șuții și Roberto Ziduri, Viitorul Voinești se mișcă și ea interesant pe piața transferurilor, care vor putea fi înregistrate începând de ieri. Echipa finanțată de Decebal Popa s-a orientat către jucători de la CSM Fieni, numindu-i aici pe Liviu Albu (18 ani) și pe Silviu Opincă (20 de ani). Primul este golgheterul echipei de sub Leaota, cu 9 reușite în turul campionatului.

„Nu ne vom opri aici, vor urma și alte transferuri. Băieții sunt cu banii la zi, unii au fost plătiți chiar în avans, încercăm să ținem pasul cu primele două clasate. Am crescut ca imagine și organizare, facem progrese și în aceste direcții”, a transmis team managerul formației din Voinești, Ionuț Bocanciu.

Acesta a mai anunțat întreruperea colaborării cu Florin Sacagiu, care a ales un transfer la Flacăra Șuța Seacă. Viitorul Voinești a susținut un prim meci amical, cu Străjerii Răzvad, câștigat cu 1-0 (gol Crinel Stoica). Sâmbătă, pe 4 februarie, echipa lui Marius Momel va evolua cu Viitorul Aninoasa. Voinești a încheiat turul de campionat pe locul 3 în Liga a 4-a, la 7 puncte distanță de liderul din Gura Șuții și la 4 de Ziduri, unde s-a transferat Cristi Cherchez.

 

 

C.M.