11.06.2021 00:08

Aer proaspăt la AJF Dâmbovița

Aer proaspăt la AJF Dâmbovița
Galerie foto

COSTIN MIHAI


La 28 de ani, Richard Ștefan a primit o funcție importantă în cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, unde prezidează Comisia de Disciplină și Etică, considerată cea mai dură dintre comisiile jurisdicționale. De profesie jurist, proaspăt pătruns în structurile Ministerului Justiției, tânărul președinte va avea o misiune interesantă, pe care o acceptă cu multă determinare. Mergând către școala de Arbitri, șeful primei promoții a anului 2021 este George Radu, un puști de numai 16 ani, care a absolvit cu notă maximă. Dintro instituție dominată de pensionari, iată că Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița respiră aerul proaspăt al tinereții. Chiar și la Licența C UEFA s-au înscris și au fost admiși mulți tineri, schimbul de generații apărând și aici, prin instalarea unui președinte nou atât la Comisia Tehnică (Nicu Croitoru), dar și la nivelul asociației (Ciprian Prisăcaru). Cum și măsurile s-au relaxat, sunt șanse foarte mari ca fotbalul județean să se reia spre finalul verii, în special la Liga a 4-a, dar și mai jos, la Ligile a 5-a și a 6-a, chiar și la nivel de copii și juniori. După foarte mulți ani, zeci de ani, AJF Dâmbovița arată ca o instituție solidă, bine organizată, în care șmecheriile nu-și mai au locul. Doar fotbalul lipsește, însă în luna august va reveni, în mod cert, pe stadioanele județului.