16.04.2024 00:17

„Ridicarea adeverințelor de vechime, exclusiv de la angajatori”

„Ridicarea adeverințelor de vechime, exclusiv de la angajatori”
Galerie foto

În contextul unei prezențe numeroase, la ghișeele instituției, a dâmbovițenilor aflați în căutarea dovezilor de vechime, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița revine cu câteva precizări importante, cu privire la documentele pe care le poate elibera.

În funcție de necesitățile solicitanților, ITM Dâmbovița poate elibera, adeverințe de vechime pentru persoanele care nu au avut carnet de muncă, ori care l-au pierdut, sau au perioade lipsă din acesta, NUMAI pentru perioade lucrate anterior datei de 31.12.2010, la angajatori cu sediul social în județul Dâmbovița, cu capital privat, cu activitate depusă dupa iunie 1990. Persoanele pentru care găsim în bazele de date aceste dovezi de vechime, pot solicita, cu buletinul, prin completarea unei cereri tip și achitarea unei taxe de 20 de lei, respectivele adeverințe. Menționăm că acestea pot fi eliberate doar după ce titularii carnetelor de munca declară la Monitorul Oficial pierderea acestora.

„Începând cu 01.01.2011, o dată cu abrogarea Legii nr. 130/1999, ridicarea adeverințelor de vechime pentru perioadele lucrate începând cu acel moment, se face EXCLUSIV de la angajatori sau de la detinătorii legali ai arhivelor acestora. În cazul încetării activității angajatorului, există obligația pentru deținătorii documentelor ori a succesorilor în drepturi ai acestora, de a elibera adeverințe pe baza dovezilor pe care le dețin, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant. Inspectoratele teritoriale de muncă pot elibera, pentru perioade lucrate după data de 01.01.2011, în urma unor solicitări prealabile, care constau în depunerea unei cereri tip, prezentarea documentului de identitate și a plății unei taxe de 20 de lei, doar un  extras din baza de date electronică, privind registrul general de evidență a salariaților. Din respectivul Extras de REVISAL rezultă calitatea de salariat a unei persoane, dar fără ca acest document să aibă valoarea unei adeverințe de vechime”, a transmis Marius Lixandru, Inspector Șef ITM Dâmbovița.

 

 

 

RODICA VASILIU