31.05.2021 00:15

„arTMosfaire” - Expoziție de artă contemporană bănățeană

„arTMosfaire” - Expoziție de artă contemporană bănățeană
Galerie foto

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Galeria Axa Art din Timișoara vă invită să vizitați, începând cu data de 1 Iunie 2021, expoziția de artă contemporană bănățeană arTMosfairea unui grup de artiști din Timișoara și împrejurimi reuniți de curatorul Costin Brătean, care va fi deschisă la Muzeul de Artă din Târgoviște. Pe simezele Sălii de expoziții temporare a Muzeului de Artă se vor regăsi lucrările a unsprezece artiști români, realizate în tehnici diferite, care vor suscita simțurile și vor îmbia spre meditație artistică, așa cum sugerează chiar titlul expoziției. Astfel, cu acest prilej invităm iubitorii de artă să descopere sau să revadă creațiile unor artiști plastici cunoscuți ai artei românești contemporane, din generații diferite, precum: Dorothea HÎRJOI, Ecaterina SCHIWAGO, Sarah Raluca MIULESCU, Teodora POP, Costin BRĂTEANU, Doru BRĂTEANU, Ion BOBEICĂ, Sorin NICODIM, Tar BELA, Valeriu SEPI și Vasile DANCU. Personalități artistice diferite, abordând stiluri diferite vin în întâmpinarea vizitatorului cu „ilustrații” cromatice ale trăirilor lor așternute cu măiestrie pe suporturi variate. Deschiderea oficială a expoziției va fi marți,1 Iunie 2021, la ora 15.00 la Muzeul de Artă din Calea Domnească nr. 185. Expoziția este deschisă până la data de 31 iulie 2021, de marți până duminică, între orele 9 – 17.

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște